BC Farul, primul meci în Liga Națională după șapte ani

556
2
BC Farul, primul meci în Liga Națională după șapte ani - baschetfarul-1349380793.jpg
Baschet Club Farul Constanța va juca, astăzi, la Sala Sporturilor, primul meci din noul sezon al Ligii Naționale, după o pauză de șapte ani. Constănțenii vor întâlni, de la ora 17.00, campioana României, CSU Ploiești. 


După șapte ani de pauză, Constanța are, din nou, o echipă în primul eșalon al baschetului național. Astfel, formația antrenată de Costel Cernat va debuta în noul sezon cu CSU Ploiești, pe teren propriu. 
"Un meci de debut al unei echipe care a promovat. Suntem foarte mândri de asta. Avem un meci greu, cu CSU Ploiești, campioana României, echipă completă pe posturi. Nu va fi ușor, ne trebuie timp pentru a progresa, dar sperăm să facem un meci cât mai bun. Băieții vor lupta, așteptăm să fim încurajați de publicul constănțean și iubitorii de baschet", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul BC Farul, Costel Cernat. 
În lotul formației constănțene, nu se mai regăsesc decât trei jucători din echipa cu care s-a realizat promovarea. Farul s-a înnoit cu opt jucători, dintre care doi nu vor putea juca în partida de astăzi, din cauza unor accidentări. 
"Am avut mulți jucători în probe, am renunțat la trei dintre ei și am adus alții care nu s-au integrat încă. Din echipa de anul trecut, doar trei jucători au rămas. Din această cauză, ne pregătim pentru a închega relațiile de joc. Pentru meciul cu CSU Ploiești, avem doi jucători indisponibili: centrul Cardell McFarland are entorsă, iar coordonatorul Alexandru Olteanu se confruntă cu aceeași problemă", ne-a mai spus Cernat.


Obiectiv: clasarea la mijlocul clasamentului 
Pentru BC Farul, este foarte important, acum, la începutul unui nou drum în Liga Națională, să își formeze o structură stabilă de joc, un prim cinci care să promoveze spiritul de echipă și o imagine care să reflecte dorința și setea Constanței pentru baschet. 
Obiectivul lui Costel Cernat este unul modest, dar realist: terminarea campionatului la mijlocul clasamentului. 


Comentează știrea

dd
5 octombrie 2012
pret

Cat este intrarea?

ARIA
5 octombrie 2012
CU TOTII LA SALA !

Intrarea este libera !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5079 secunde