BC Athletic și Universitatea "Ovidius", parteneriat pentru promovarea performanței

607

Articole de la același autor

Baschet Club Athletic Constanța a semnat, ieri, un parteneriat cu Universitatea "Ovidius", ce are ca obiectiv principal promovarea educației fizice, sportului, performanței, dar și a educației pe litoral. 


Singura echipă de baschet ce activează la seniori (Liga 1 - eșalonul secund) are ca obiectiv promovarea în Liga Națională în următorii trei ani, cu un lot tânăr, format din jucători constănțeni. Astfel, protocolul dintre cei doi parteneri asigură anumite beneficii sportivilor constănțeni ce-și doresc să-și extindă studiile la nivel universitar, după terminarea liceului. Până la urmă, orice carieră de sportiv are un sfârșit și este esențial să îți asiguri continuitatea. 


"Universitatea Ovidius este un brand național și ne simțim onorați să ne unim forțele. Consider că prin acest par-teneriat cel mai mult va avea de câștigat orașul Constanța, deoarece vom avea șansa de a ne păstra jucătorii, după terminarea liceului. Mai exact, Uni-versitatea Ovidius le va asigura un discount la taxa de școlarizare, un cămin, un mijloc de transport în cazul unor deplasări cu echipa. Jucătorii noștri vor avea ocazia să-și continue studiile fără să fie nevoiți să renunțe la baschet, sau invers", a declarat Andrei Talpeș, team manager BC Athletic Constanța. 


Și rectorul Universității Ovidius, prof. dr. univ. Sorin Rugină, vede cu ochi foarte buni această colaborare, fiind convins de faptul că BC Athletic Constanța își va continua trendul ascendent în care se află. 


"Suntem bucuroși să colaborăm cu un club tânăr și de mare perspectivă cum este BC Athletic Constanța. Noi mai avem parteneriate și cu alte cluburi constănțene, cum este Academia Gheorghe Hagi, deoarece ne dorim foarte mult să ajutăm sportivii, în perspectiva lor de a-și completa studiile la un nivel universitar", a declarat prof. dr. univ. Sorin Rugină, rector al Universității Ovidius Constanța. 


În cadrul conferinței de presă de ieri, în care s-au parafat actele de colaborare, au mai fost prezenți lector dr. Alexandru Bobe, prorector al Universității "Ovidius", Alexandru Olteanu, președinte și antrenor BC Athletic, Bogdan Ivanovici, antrenor secund BC Athletic, și Mario Takacs-Sixt (17 ani), unul din cei mai promițători jucători de la BC Athletic. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 18 Ianuarie 2017
Stire din Cultură-Educație : In memoriam Gheorghe Dumitrașcu
Pagina a fost generata in 0.3932 secunde