BC Athletic se pregăteşte pentru Cupa României. Noi transferuri pentru „Gladiatorii din Tomis”

134

Articole de la același autor

Baschet Club Athletic Constanţa îşi întăreşte lotul cu tineri de perspectivă, astfel încât „Gladiatorii din Tomis” să facă un sezon cât mai reuşit.

Ultimul dintre aceştia este Sebastian Ionescu, cel care, după un sezon petrecut în Germania, la Aschersleben Tigers, vine la Constanţa şi se alătură lotului condus de antrenorul Alexandru Olteanu.

În Germania, Ionescu a bifat nouă apariții și a avut medii statistice de 13.8 puncte, 2.5 recuperări, 1.7 pase decisive, 1.5 intercepții și 7.8 la eficiență în 24.1 minute pe partidă.

Sezonul competiţional va începe pe 17 octombrie, odată cu startul Cupei României, acolo unde BC Athletic a fost repartizată în Grupa B, alături de CSM CSU Oradea, Steaua Bucureşti, SCM U Craiova şi CSM VSKC Miercurea Ciuc.

Pe lângă Sebastian Ionescu, BC Athletic l-a înregimentat şi pe Alexandru Borcan, un junior care a evoluat până în prezent pentru CSS 1 Constanţa.

În aceeaşi situaţie, se află şi colegul lui Alexandru Borcan, Adrian Mocanu, cel care se antrenează şi el cu echipa mare.

Pe lângă cei doi, BC Athletic se va mai baza pentru sezonul viitor pe Cezar Unitu, Daniel Guţan şi Octavian Dobre, toţi de la CSS 1 Constanţa.

XXX

Echipa de la malul mării continuă antrenamentele în Sala Sporturilor din Constanţa, acolo unde, în mai multe rânduri, a făcut meciuri extraordinar de bune în faţa propriilor suporteri.

Una dintre dorinţele celor de la BC Athletic Constanţa este ca spectatorii să aibă din nou acces în tribunele Sălii Sporturilor şi să îi încurajeze aşa cum au făcut-o de fiecare dată. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6325 secunde