€ 4.7601
£ 5.4034
$ 4.2755

Mai multe ştiri online:

BC Athletic, cap de serie la ultimele turnee ale Cupei României de baschet 3x3

Ştire online publicată Joi, 11 Aprilie 2019. Autor: Mihai CHELEȘ
În acest week-end, Arena de Baschet din București găzduiește ultimele două turnee din Cupa României de baschet 3x3, sezonul 2018-2019, și va strânge laolaltă cele mai valoroase 12 echipe ale țării. 


În urma celor opt turnee desfășurate în prima fază a competiției, atât în Seria de Est, cât și în cea de Vest, s-au calificat pentru acest final de săptămână 12 formații din cele 21 înscrise: BC Athletic Constanța, Dinamo Știința București, CSU Pitești, CSO Voluntari, Rapid București, CSA Steaua București (din seria Est), CSM CSU Oradea, CSM VSKC Miercurea Ciuc, SCM Timișoara, BCMU Pitești, BC CSU Sibiu, CSM Sighetu Marmației (din seria Vest). 
Turneul semifinal ale loc sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 16. Cele 12 echipe au fost împărțite în patru grupe a câte trei echipe fiecare și se va juca în sistem „fiecare cu fiecare”. Primele două clasate din fiecare grupă vor avansa în faza jocurilor eliminatorii, în sferturile de finală. 
BC Athletic Constanța a făcut parte din lista capilor de serie, pe locul secund, în spatele celor de la CSM CSU Oradea, fiind repartizată în Grupa B, alături de BSMU Pitești (locul 7) și Rapid București (locul 10). Locul din clasament al formației din Capitală este unul mincinos, fiind una din cele mai puternice echipe din turneu, având în lot jucători ce evoluează în lotul național de seniori al României la baschet 3x3. 
Duminică, clasamentul va suferi (sau nu) modificări în urma turneului de sâmbătă și vor fi alcătuite noi grupe, în urma punctajului final înaintea turneului final, acolo unde „Gladiatorii din Tomis” și-au propus o clasare pe podium. 
Clubul de pe litoral se va decide, zilele acestea, asupra lotului de jucători pe care se va baza la București. 


XXX 
Ieri, la Sala Complexului Sportiv „Tomis”, din strada Flămânda, a avut loc cel de-al doilea clinic regional, din cadrul programului pentru instruirea și licențierea antrenorilor de baschet, susținut de Alexandru Olteanu, antrenorul principal al BC Athletic Constanța.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.782 secunde