Baschetbaliști cu suflet mare. "Misiunea noastră nu se oprește aici!"

298

Articole de la același autor

La Sala Sporturilor, a avut loc partida caritabilă de baschet dintre CS Phoenix-Știința Constanța și MK All Stars, formată din militarii americani cantonați la Mihail Kogălniceanu.

Desfășurat sub sloganul "Oricine poate fi Moș Crăciun", evenimentul a avut rolul de a ajuta peste 200 de familii nevoiașe din județul Constanța, de a avea parte de sărbători cât mai frumoase. Sala Sporturilor a fost arhiplină, fiecare spectator venind la sală cu jucării, îmbrăcăminte, produse de igienă sau alimente. Toată lumea a venit la sală îmbrăcată într-una din culorile tricolorului, marcând astfel și Centenarul Marii Uniri.

Invitații speciali au fost sportivii de la "Lords of Gravity", cei care au încântat asistența cu trucurile lor cu mingea de baschet, ce sfidează gravitatea.

Partenerii evenimentului au fost Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității "Ovidius", Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, Primăria Constanța, alături de alți agenți economici.

"Cuvintele sunt prea puține pentru a vă putea mulțumi așa cum ne dorim pentru faptul că ați venit alături de noi la Charity Basketball Game și ați făcut Sala Sporturilor din Constanța neîncăpătoare.

În egală măsură le mulțumim tuturor partenerilor noștri care ne-au ajutat să organizăm acest eveniment și autorităților locale, Primăria Municipiului Constanța, primarului Decebal Făgădau, și Consiliului Județean Constanța, pentru tot sprijinul acordat.

Misiunea noastră nu se oprește însă aici. Cadourile aduse de voi, cu ajutorul parohului Bisericii «Sfântul Mina» din Constanța, Claudiu Banu, ne vom asigura că vor ajunge la cei peste 500 de copii din familiile defavorizate din județul Constanța, pentru a le aduce puțină lumină în suflete în prag de sărbători", a fost mesajul celor de la Phoenix-Știința Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4716 secunde