Baschet / Turnee pentru juniori în cadrul FIBA Youth European Challengers 2021

Joi, 13 Mai 2021, 12:04
214
Întrunit în regim de videoconferinţă, FIBA Europe Board a deliberat asupra organizării şi formatelor întrecerilor europene din 2021 pentru ţările mici, dar şi pentru juniori, ţinându-se cont de recomandările şi discuţiile din cadrul Comisiei Medicale FIBA, dar şi a Comisiilor de Competiţii şi a Comisiei de Tineret, informează Federaţia Română de Baschet. 


Astfel, reflectând dorinţa exprimată în scris de majoritatea federaţiilor naţionale din Europa de a participa şi juca în competiţii oficiale juvenile în această vară, dar având în vedere faptul că organizarea unor competiţii cu un număr mare de echipe (16 sau mai multe) nu este fezabilă în situaţia actuală legată de pandemia Covid-19, FIBA Europe Board a aprobat o nouă soluţie în acest sens, respectiv organizarea de turnee cu un număr redus de echipe - FIBA Youth European Challengers 2021 - în perioadele prevăzute iniţial pentru categoriile respective de vârstă U16, U18 şi U20. I
În aceste condiţii, FIBA Europe Board a aprobat următorul format şi principiile pentru aceste turnee oficiale juvenile Challengers, care vor fi programate în această vară: 


- Evenimentele se vor desfăşura pe bază de participare voluntară, promovarea sau retrogradarea urmând să fie îngheţate în Diviziile A, B şi C; 
- Primele 18 echipe clasate (16 din Divizia A, plus două echipe clasate în 2019 în Divizia B a categoriei respective) vor juca în trei turnee europene Challengers de câte şase echipe fiecare; 
- Toate celelalte echipe înregistrate la fiecare categorie de vârstă, clasate de la locul 19 în jos, vor juca în turnee europene Challengers de până la şase echipe fiecare; 
- Un turneu de până la şase echipe urmează să fie organizat şi cu echipele din Divizia C. 


Toate turneele juvenile se vor disputa în sistemul „Round Robin” (fiecare cu fiecare), cu grupe create prin aplicarea stilului „serpentină” pe clasamentele din 2019, luându-se în considerare şi locurile gazdelor. Astfel, pentru al doilea an consecutiv, Campionatele Europene de juniori nu se vor desfăşura, din cauza pandemiei Covid-19. Reamintim că România urma să organizeze, la Oradea, Campionatul European U18, masculin, Divizia B. 


Pagina a fost generata in 0.2111 secunde