Campionatele Mondiale de tenis de masă de la Houston

Aventuri peste Atlantic! Adversari redutabili pentru Eliza Samara şi colegii săi

164
Aventuri peste Atlantic! Adversari redutabili pentru Eliza Samara şi colegii săi - 1-1637586715.jpg

Articole de la același autor

România a înscris opt sportivi la Campionatele Mondiale individuale de tenis de masă care încep, marţi, 23 noiembrie, în celebra arenă „George R. Brown Convention Center” din Houston (Statele Unite ale Americii). 56 de naţiuni sunt prezente la startul competiţiei care se va desfăşura între 23 şi 29 noiembrie, informează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Meciurile pot fi urmărite pe site-ul WTT.

În delegaţia feminină a României, constănţeanca Elizabeta Samara este componentă de bază, alături de ea regăsindu-se Bernadette Szocs, Adina Diaconu şi Andreea Dragoman, în timp ce, la masculin, ţara noastră va fi reprezentată de Ovidiu Ionescu, Cristian Pletea, Hunor Szocs şi Rareş Şipoş.

Antrenori sunt Viorel Filimon, Andrei Filimon, ambii din Constanţa, şi Ionuţ Seni.

Duminică, a avut loc tragerea la sorţi, eveniment în cadrul căruia s-au stabilit meciurile de pe tablourile eliminatorii, iar românii şi-au aflat adversarii.

La feminin, Eliza Samara va juca împotriva Annei Wegrzyn, din Polonia, Bernadette Szocs o va întâlni pe Paulina Vega (Chile), Adina Diaconu o are adversară pe Sofia Polcanova, o austriacă născută însă în Republica Moldova, la Chişinău, iar Andreea Dragoman va sta faţă în faţă cu Anastassiya Lavrova (Kazahstan).

La masculin, Ovidiu Ionescu va evolua împotriva slovacului cu origini chinezeşti Yang Wang, Hunos Szocs îl va întâlni pe Ruwei Fillis (Germania), Rareş Şipoş îl are adversar pe belgianul Martin Allegro, iar Cristian Pletea îşi va măsura forţele cu Padasak Tanviriyavechakul, din Thailanda.

La dublu feminin, Eliza Samara face pereche cu Andreea Dragoman, alături de care va juca, în turul doi, cu reprezentantele Egiptului, Farah Abdel Aziz şi Yousra Helmy. Bernadette Szocs o are coechipieră pe austriaca Sofia Polcanova şi se va duela, tot în turul al doilea, cu japonezele Miu Hirano şi Kasumi Ishikawa.

La dublu masculin, Ovidiu Ionescu şi partenerul său, Alvaro Robles (Spania), vor întâlni, în turul secund, perechea egipteană Khalid Assar / Ahmed Saleh, iar Rareş Şipoş şi Cristian Pletea vor juca, în primul tur, cu un cuplu din Hong Kong, alcătuit din Ho Kwang Kit şi Wong Chun Ting.

La dublu mixt, Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu sunt direct calificaţi în 16-imi de finală, iar adversarii lor se vor decide după partida din turul întâi, dintre coreenii Shin / Chuo şi americanii Wang / Kumar.

Foto: Federaţia Română de Tenis de Masă / frtmromania.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4087 secunde