Avem încă un român în semifinale la Australian Open!

221
Avem încă un român în semifinale la Australian Open! - ddd-1580283416.jpg

Articole recomandate

Tânărul tenisman român Nicholas David Ionel s-a calificat, alături de austriacul Leandro Riedi, în semifinalele probei de dublu a juniorilor la turneul Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, după victoria cu 6-4, 6-2 în fața italienilor Francesco Maestrelli/Samuel Vincent Ruggeri, miercuri, la Melbourne, potrivit Agerpres. Ionel și Riedi, favoriții numărul cinci, au obținut victoria în 59 de minute, iar în penultimul act vor întâlni cuplul elvețian Jerome Kym/Dominic Stephan Stricker, care a trecut cu 6-4, 6-4 de favoriții numărul doi, Dalibor Svrcina (Cehia)/Jeffrey von den Schulenburg (Elveția).

Pentru Nicholas David Ionel este a doua semifinală consecutivă de dublu la un turneu de Mare Șlem, după ce a atins penultimul act la US Open, anul trecut, alături de polonezul Wojciech Marek.

Anul trecut, un alt junior român, Filip Cristian Jianu, a atinse semifinalele probei de dublu la Antipozi, alături de spaniolul Nicolas Álvarez Varona

La dublu junioare, românca Fatima Ingrid Amartha Keita și israelianca Shavit Kimchi au fost învinse în sferturile de finală de perechea Ziva Falkner (Slovenia) și Matilda Mutavdzic (Marea Britanie), cu 6-3, 6-1, în 63 de minute.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5601 secunde