Aur, argint şi bronz pentru „aerobicii” României la Campionatele Mondiale de seniori

240
Aur, argint şi bronz pentru „aerobicii” României la Campionatele Mondiale de seniori - aerobicii-1622380310.jpg

Articole de la același autor

Din 1995, de la prima participare la un Campionat Mondial de gimnastică aerobică, până la concursul organizat în capitala Azerbaidjanului, sportivii români câştigaseră 62 medalii, iar numărul trofeelor a crescut după aventura de la Baku, oraşul gazdă al celei de-a 16-a ediţii.

La Campionatele Mondiale de seniori 2021 din Azerbaidjan, gimnaştii antrenaţi de Maria Fumea şi Mădălina Cioveie au continuat tradiţia începută la Paris de Cristian Moldovan, Claudiu Varlam şi Andrei Nezezon şi, după ce s-au calificat în toate finalele în care au fost înscrişi, au câştigat medalia de argint în competiţia pe echipe şi medalia de bronz la trio.

România a cucerit argintul în proba pe echipe (16), fiind devansată de Rusia (13), dar terminând înaintea Ungariei (23), clasamentul întocmindu-se pe baza celor mai bune rezultate înregistrate la trio, perechi mixte, grup, dans aerobic şi individual masculin sau feminin.

La trio, România 2, în componenţa Teodora Cucu, Daniel Ţavoc şi David Gavrilovici, a intrat prima în competiţie, fiind notată cu 22,427, punctaj cu care s-a clasat pe locul al treilea, după reprezentanţii Bulgariei (22,877 p) şi Ungariei (22,616 p), în timp ce România 1 (Sarmiza Niculescu, Gabriel Bocşer şi Mihai Alin Popa) a terminat pe locul cinci, cu 21,933 puncte.

La individual feminin, Teodora Cucu s-a clasat pe locul patru, cu 21,650 puncte. Sportivele de pe podium au fost toate notate cu 21,850 puncte, dar Ayse Onbasi (Turcia) a luat aurul, Darina Paşova (Bulgaria) şi-a adjudecat argintul, iar Daria Tihonova (Rusia), bronzul, fiind departajate de execuţie.

Teodora Cucu a fost însă eroina echipei României, ea hotărând să intre în competiţie, deşi se confrunta cu probleme de sănătate (fasciită plantară).

La individual masculin, Gabriel Bocşer a ratat medalia de bronz pentru 0,2 puncte, terminând tot pe locul al patrulea.

XXX

Argintului de la echipe şi bronzului de la trio, reprezentanţii României au adăugat titlul mondial la grup, ei primind pentru evoluţia lor 22,583 puncte. Tricolorii - Gabriel Bocşer, Teodora Cucu, Daniel Ţavoc, David Gavrilovici şi Mihai Alin Popa - au avut cea mai mare dificultate (3.833) şi cea mai mare notă la execuţie (8.650), depăşind grupul din Ungaria cu 0,67 puncte.

Pe locul patru, cu 17,700, s-au clasat şi cele opt gimnaste care au concurat la aerobic dance: Bianca Becze, Sandra Dincă, Alina Radu, Sarmiza Niculescu, Roberta Pleşa, Flavia Sentea, Selena Şotângă şi Steliana Stoenescu, în timp ce, la cuplu, Sarmiza Niculescu şi David Gavrilovici au încheiat pe locul opt, fiind notaţi cu 20,250.

Delegaţia României s-a întors în ţară duminică, 30 mai, iar după câteva zile de pauză, gimnaştii vor reveni la antrenamente, pentru a pregăti participarea atât la Campionatele Europene de la Pesaro (Italia), 17-19 septembrie, cât şi la Jocurile Mondiale de la Birmingham, 7-17 iulie 2022. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.507 secunde