Atletism / Un loc şase pentru România la Europenele de marş. Cocioran se îndreaptă spre JO

Luni, 17 Mai 2021, 11:50
135
Orașul ceh Podebrady a găzduit întrecerile Campionatului European de marș pe echipe pentru seniori și juniori I, la individual și pe echipe. La startul competiției, s-au prezentat 212 sportivi din 25 de țări, iar șapte dintre ei au fost din România. 


Cel mai bun rezultat individual al delegației României a fost reușit de Marius Cocioran, care s-a clasat pe locul 12, la masculin seniori, pe distanța de 50 km. Timpul său, 3:55:29, reprezintă un nou record național și îi asigură, în mare măsură, lui Marius, calificarea la Jocurile Olimpice, conform punctajului ranking. Pe 31 mai, vor fi anunțați cei 60 de participanți la JO în proba de 50 km marș, iar în afara baremului de 3:50:00, restul sportivilor se califică conform punctajului ranking, informează Federaţia Română de Atletism. 
În aceeași probă, Remus Rădoi, cu timpul de 4:13.35, a terminat pe locul 27, iar Ionuț Pleșu, pe locul 30, cu timpul de 4:26.58. Narcis Mihăilă a abandonat. 
În proba de 50 km marș, pe echipe seniori masculin, România s-a clasat pe locul 6. 


La feminin, în proba de 35 km marş, Ana Rodean - locul 13 - a realizat un nou record național cu timpul de 2:59.27. La junioare I, 10 km marş, Diana Lătărețu a abandonat, iar la 20 km marş, Mihaela Acatrinei s-a clasat pe locul 42 (1:42.37).


Sportivii români au fost îndrumați în Cehia de antrenorii Gabriel Avram, Gheorghe Ardeleanu și Gabriela Ustabacieff.
Conducător delegație: Octavian Măzăran.


Pagina a fost generata in 0.2017 secunde