Atleţii constănţeni, pe podium la Internaţionalele României

238
Atleţii constănţeni, pe podium la Internaţionalele României - atletii2-1625577356.jpg

Articole de la același autor

Rezultate foarte bune pentru atleţii de la CS Farul Constanţa la cea de-a 66-a ediţie a Campionatelor Internaţionale ale României „Iolanda Balaş Soter”, întreceri desfăşurate pe Cluj Arena.

În proba feminină de triplusalt, Cristina Ioana Bujin, sportivă cu dublă legitimare CS Farul - Rapid Bucureşti, a cucerit medalia de aur, cu o performanţă de 13,05 metri, pe treapta a doua a podiumului urcând Robert Sebastian Bîrsa, în proba de 100 m (timp 10.61 sec.) şi ştafeta masculină 4x100 m, în componenţa David Ciolpan, Marian Petre, Dragoş Alexandru Silvestru şi Robert Sebastian Bîrsa (timp 42.99 sec.).

Constanţa şi-a mai trecut în palmares alte două medalii, cucerite de Dragoş Alexandru Silvestru (CS Farul - CS Rapid; 7,28 m), bronz în proba de săritura în lungime, respectiv Marius Bîra (CSU „Simona Halep” - CS Dinamo Bucureşti; 16,02 m), argint în proba de aruncare a greutăţii.

Dintre atleţii români calificaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo, victorii au mai obţinut Florentina Costina Iuşco, la săritură în lungime, Alexandru Novac (suliţă) şi Bianca Ghelber (ciocan).

De asemenea, s-au mai remarcat la Internaţionalele României Vlad Dulcescu, triplu medaliat cu aur, la 200, 400 m şi 400 m garduri, Maria Claudia Florea, învingătoare la 1.500 m şi 800 m, şi „vitezista” libaneză Aziza Sbaity, imbatabilă la 100 şi 200 m. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.9308 secunde