Atleta Adriana Turnea a doborât recordul național de junioare

878
Atleta Adriana Turnea a doborât recordul național de junioare - 6af4aa79a3bcdc1de96a8431095205a9.jpg
Mărșăluitoarea constănțeană Adriana Turnea (LPS "Nicolae Rotaru" CSS - Farul; antrenoare, Stana Mihăilescu) a doborât recordul național de junioare în proba de 10 km marș, cu ocazia Campionatului Național școlar de la București.
Turnea a câștigat cursa detașat, cu performanța de 45:44.29, timp mai bun cu aproape patru minute decât al sportivei de pe locul doi. Vechiul record omologat (47:00.11) îi aparținea unei alte constănțence pregătite de Stana Mihăilescu, Ana-Maria Greceanu.
La Naționalele școlare, au mai cucerit medalii alți doi constănțeni. Dorian Barbu (Farul - LPS; antrenor, Daniel Cojocaru) a luat argint la triplusalt (înregistrând acum 14,20 m), iar Alexandru Amzuleanu (CSS Hunedoara - Farul) a fost al doilea la 100 m (11,15 s) și al treilea la 200 m (22,81 s).
Performanță foarte bună și pentru Cristina Toma (Farul - Dinamo), care, la un Grand Prix în Grecia, la Kalamata, și-a bătut recordul personal la triplusalt (14,01 m). Aseară, în Creta, la Hania, o altă constănțeancă, Cristina Bujin (tot Farul - Dinamo) a concurat la un alt GP. Ambele atlete, antrenate de Lenuța Dragomir, sunt în pregătire pentru Campionatul European de tineret de la Kaunas (Lituania), de la mijlocul lunii iulie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6484 secunde