Argentina a cucerit Cupa Davis, în premieră

79
Argentina a cucerit Cupa Davis, în premieră - federicodelbonis2-1480282735.jpg

Articole de la același autor

Argentina a câștigat pentru prima dată în istorie competiția masculină de tenis pe echipe Cupa Davis, duminică seara, la Zagreb (Croația), după ce a învins țara gazdă, cu scorul de 3-2. Punctul decisiv a fost adus de Federico Delbonis, după ce a trecut cu 6-4, 6-4, 6-2, de veteranul Ivo Karlovic.


Sudamericanii au reusit să cucerească ''Salatiera de Argint'' la a cincea încercare, după ce au pierdut primele patru finale, în 1981, 2006, 2008 și 2011. 


Vineri, în primele dueluri, Juan Martin Del Potro a trecut de Ivo Karlovic, scor 6-4, 6-7, 6-3, 7-5, iar Marian Cilic l-a învins pe Federico Delbonis, cu 6-3, 7-5, 3-6, 1-6, 6-2. 


Sâmbătă, perechea Marin Cilic/Ivan Dodig s-a impus în fața cuplului Juan Martin Del Potro/Leonardo Mayer, cu 7-6 (2), 7-6 (4), iar duminică, Del Potro menținea speranțele Argentinei după succesul împotriva liderului croat, Marin Cilic, scor 6-7 (4), 2-6, 7-5, 6-4, 6-3.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.8556 secunde