Ștefan Stoica:

"Arbitrii fac golănii. Văd, dar nu vor"

1948
Antrenorul Farului, Ștefan Stoica, a contestat arbitrajele de care au beneficiat "marinarii" în ultimele două meciuri, 1-4 la Chiajna și 0-1 acasă, cu Victoria Brănești.
"Dacă arbitrii nu vor să respecte acest oraș mare și tradiția sa fotbalistică, vom schimba și noi foaia. Vom deveni mai agresivi și vom spune lucrurilor pe nume. Apoi, să afirmi, tu, Brănești, că ai meritat tactic victoria, e deplasat. Au fost ajutați de arbitru și au avut noroc cu carul, asta a fost. Au contat neșansa noastră și golăniile arbitrilor. Nu cred că fluierașii nu văd, cred că nu vor", a declarat antrenorul Farului.

"Nu a existat comparație între Farul și Brănești"
Stoica spune că, dacă el și jucătorii și-au asumat eșecul de la Chiajna, acum, cu Brănești, lucrurile sunt schimbate. Scorul e nedrept și dureros pentru Farul, care, în minutul 20, trebuia să conducă cu o diferență de 3-4 goluri.
"Prin cele petrecute pe teren, nu a existat comparație fotbalistică între Farul și Victoria. Nu ne-au fost acordate două penalty-uri, după ce, în etapa precedentă, Brănești primise două asemenea lovituri în derby-ul cu Sportul, dintre care una inventată. Aceste lucruri dau de gândit, având în vedere că și la Chiajna am avut de suferit din punctul de vedere al arbitrajului, a cărui tentă nu-mi place. Se pare că Brăneștiul este foarte bine organizată pentru promovare, și-a adus oameni importanți", a mai spus Stoica.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7622 secunde