HC Dobrogea Sud, învinsă în Cupa EHF

Antrenorul Sundovski, fair-play: "Porto a fost echipa mai bună!"

357
Antrenorul Sundovski, fair-play:

Articole recomandate

Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța a fost învinsă de FC Porto Sofarma, scor 29-35 (13-18), sâmbătă, la Sala Sporturilor, într-o partidă din etapa a doua a Grupei C a Cupei EHF.

Portughezii s-au aflat la conducerea partidei pe tot parcursul partidei, fiind superiori la toate capitolele. Președintele Ionuț Stănescu anticipase corect că HCDS va întâlni cea mai puternică echipă ce a ajuns pe litoral în "era HCDS" și a avut mare dreptate. 


Linia defensivă a FC Porto, formată din cubanezii Amador, Iturizza și neamțul Mbengue, semăna foarte mult cu pachetul de înaintare al Noii Zeelande la rugby. Trei "coloși" de 2 metri și peste 100 de kg fiecare! Toate atacurile lusitanilor au fost coordonate magistral de portughezul Silva. Poartă ochelari în timpul meciului, în stilul fostului jucător de fotbal olandez Edgar Davids, dar pasează fără să privească coechipierul, pe sub mână, pe la spate, toate procedeele fiind executate extraordinar. Interul stânga Gomes a câștigat 90% dintre duelurile unu contra unu și este văzut de managerul HCDS, Branko Angelovski, drept viitorul jucător al Barcelonei, în următorii ani. 


La finalul partidei, fair-play, suporterii constănțeni au strigat numele echipei din Portugalia și i-au aplaudat pe jucători la scenă deschisă. 


"Știam că Porto are calitate. Nu am început bine meciul, iar când un adversar câștigă unu contra unu, este foarte greu să faci față. Am încercat să ne apărăm și 5+1 și 4+2, am încercat să facem tot să îi surprindem, dar nu a mers. Porto a fost echipa mai bună. O să ne jucăm fiecare șansă, dacă există, să ne calificăm", a declarat antrenorul Zvonko Sundovski, la finalul partidei.

Runda următoare, programată luni, 25 februarie, de la ora 19, HCDS Constanța va juca, tot la Sala Sporturilor, împotriva spaniolilor de la Cuenca.

Doi jucători de la FC Porto, "surprinși" de Sala Sporturilor

Atmosfera a fost una incendiară în Sala Sporturilor, fanii fiind din nou la înălțime. Avem echipă de Europa, avem suporteri de Europa, însă avem o sală care te duce cu gândul la Albania, Bosnia, Kosovo. Doi jucători ai celor de la FC Porto erau să-și spargă capetele după ce s-au ciocnit de bolta înclinată a Sălii Sporturilor, în dreptul vestiarelor. Nu te aștepți ca pe un hol, la o partidă europeană să-ți "pice" bolta în cap. 


Portughezii au plecat de la Constanța și cu punctele, dar și cu cucuiele. În așteptarea deja legendarei Săli Polivalente, Constanța se face de râs în cel mai pur stil românesc.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0205 secunde