Antrenorul emerit Aurel Simionescu s-a retras din box

3483
1
Antrenorul emerit Aurel Simionescu s-a retras din box - 138339028c63d873c9964cb16cab3569.jpg
Tehnicianul care l-a descoperit și l-a șlefuit pe medaliatul olimpic Ionuț Gheorghe a pus punct activității, după 48 de ani în slujba pugilismului.

Asociația Județeană de Box și DSJ Constanța au organizat, ieri, la sala din Complexul Sportiv "Tomis", o gală la care au participat aproape toți medaliații constănțeni din 2009, premiați financiar cu această ocazie. Au lipsit Ionuț Băluță (Năvodari) și Daniel Bocai (Mangalia), plecați cu lotul național într-un turneu în Ucraina.
Evenimentul a avut parte și de un moment emoționant, retragerea oficială din activitate a antrenorului Aurel Simionescu. În vârstă de 64 de ani, Simionescu a activat 48 de ani în box, ca sportiv și antrenor, hotărând să renunțe de curând, după ce ultima secție la care a activat, BC Adan, și-a închis porțile, boxerii cedându-i Farului.
Ca sportiv, Simionescu a cucerit un titlu de campion național de seniori, la categoria 60 kg, pentru Energia Constanța, în anul 1969, iar ca antrenor a pregătit, de-a lungul anilor, sportivii de la Hidrotehnica, Farul, Mira și Adan. Elevii săi au cucerit 22 de titluri de campioni naționali, la toate categoriile de vârstă, iar Ionuț Gheorghe i-a adus și consacrarea internațională, prin medaliile de la Jocurile Olimpice (Atena, 2004), de la Mondiale și Europene. În anul 2004, Simionescu a devenit antrenor emerit.
"Renunț la activitatea din box cu regret. Sunt sănătos și încă mai am multă poftă de muncă, dar clubul nu a mai avut posibilitățile financiare de a ține secția de box. Însă, dacă voi fi solicitat din altă parte să sprijin sau să dau sfaturi, o voi face cu plăcere. Sunt foarte mulțumit de ce am obținut ca antrenor, dar le doresc tinerilor tehnicieni să-mi depășească rezultatele. Am mare încredere în Mihai Constantin, de la Farul, pe care l-am avut elev, de la 12 ani, și pe care l-am scos campion", a declarat, pentru "Cuget Liber", Aurel Simionescu.
În cadrul galei de ieri, arbitrul AIBA Toma Matei, președintele AJB Constanța, i-a oferit lui Simionescu o cupă și o diplomă de excelență pentru întreaga carieră.
Gala a cuprins 13 partide, în ultimele șase evoluând medaliații din 2009. În partida-vedetă, Ionuț Gheorghe a avut doi adversari, Petrică Șchiopu și Marcel Ji-peanu, cu care a boxat, alternativ, câte două reprize, fără decizie. În vârstă de 31 de ani și revenit după o pauză de opt ani, Jipeanu l-a avut în concurs și pe…fiul său de 10 ani, Eduard.
***
Rezultate: 30 kg: Ștefan Boitan (CS Năvodari) b.p. Paul Ion (CS Medgidia); 32 kg: Eduard Jipeanu (Năvodari) b.p. Adrian Claudiu (Medgidia), Ionuț Vulpe (Callatis Mangalia) b.p. Marius Gheorghe (Medgidia); 38 kg: Adrian Muraru (Năvodari) b.p. Flavius Mitran (Callatis) / 50 kg: Ionuț Stoica (Medgidia) b.p. Remi Vicică (Năvodari); 54 kg: George Tudor (Năvodari) b.ab. R2 Cătălin Lupașcu (Callatis); 57 kg: Robert Marcea (Farul Constanța) b.p. Andrei Vatră (Medgidia) / 48 kg: Mircea Vlăduț (Năvodari) b.p. Alexandru Ciornocuț (Năvodari); 51 kg: Arsen Mustafa (Farul) b.p. Enver Amiș (Farul); 57 kg: Bogdan Burcin (Farul) b.p. Denis Chiriță (Farul); 60 kg: Cristian Toma (Farul) b.p. Radu Leonte (Farul) / 81 kg: Ionuț Neacșu (Callatis) la egalitate cu Ionuț Bodilcu (Farul); 64 kg: Ionuț Gheorghe (Farul) - Petrică Șchiopu (Callatis), Marcel Jipeanu (Năvodari).

Comentează știrea

Simionescu Ghiuri
8 iunie 2012
Am un tata de milioane!

Sa ii ofere Dumnezeu multa sanatate si tarie de caracter. Este unul la un milion. Felicitari tata pentru o viata sportiva si plina de evenimente frumoase dar si mai putin frumoase, esti cel mai iubit!!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 21 Noiembrie 2009
Stire din Sport : Laurențiu Toma, golgeterul Ligii Campionilor
Sâmbătă, 14 Noiembrie 2009
Stire din Sport : N-ar trebui să aibă probleme cu "lanterna"
Pagina a fost generata in 0.61 secunde