Andreea Grecu, pe locul patru la World Series din Winterberg

110
Andreea Grecu, pe locul patru la World Series din Winterberg - andreeeabuna-1607264990.jpg

Articole de la același autor

Coborâri în mare viteză în proba de monobob din cadrul World Series, competiţie de sezon desfăşurată, sâmbătă, 5 decembrie, la Winterberg (Germania).

La start, s-au aliniat zece sportive de valori apropiate, cea mai bună dovadă fiind timpii realizaţi, diferenţa dintre campioană şi ocupanta locului cinci fiind ceva mai mult de jumătate de secundă!

Reprezentanta României, Andreea Grecu, pilotul nr. 1 la ora actuală al lotului olimpic feminin, s-a clasat pe locul al patrulea, fiind cronometrată cu timpul de două minute, zero secunde, 93 sutimi.

Medalia de aur i-a revenit rusoaicei Nadezhda Sergeeva (2:00.27), cea de argint - elveţiancei Martina Fontanive (2:00.35), iar cea de bronz, austricei Katrin Beierl (2:00.80).

Departajare „la fotografie” pentru locul patru, în condiţiile în care bobul pilotat de elveţianca Melanie Hasler a fost mai lent decât cel al Andreei cu doar o sutime!

XXX

Tot sâmbătă, 5 decembrie, echipajul masculin de bob dublu al României, alcătuit din Mihai Cristian Tentea (pilot) şi Raul Constantin Dobre (împingător) a ocupat locul 15 (timp 1:52.98) la etapa de Cupă a Europei desfăşurată tot la Winterberg.

Victoria a revenit echipajului german Hans Peter Hannighofer / Christian Roeder (1:52.33). 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4018 secunde