An bun pentru ciclismul constănțean

407
2
An bun pentru ciclismul constănțean - cupa1476720346-1483047628.jpg

Articole de la același autor

Anul 2016 a fost unul extrem de bun pentru ciclismul constănțean. Clubul Bilal Constanța, singurul club profesionist din Dobrogea, a organizat o serie de competiții care au avut un impact major în rândul iubitorilor acestui sport.

În primul rând în 2016 Clubul Bilal și-a fixat atenția spre copii, pentru care a organizat două ediții a Cupei Mării Negre la Ciclism, o competiție gândită în trei etape cu clasament individual și general.

"Sincer nu mă așteptam să avem atâția participanți la cele două ediții ale Cupei Mării Negre. Faptul că sute de copii au ales să participe la aceste concursuri mi-a redat încrederea că putem reconstrui ciclismul românesc distrus în ultimii ani de indolența unora." a declarat Victor Bănescu președintele Clubului Bilal.

Clubul constănțean a continuat și in 2016 tradiția Turului Dobrogei. Cea de-a 17-a ediție a Turului Dobrogei s-a adresat însă numai amatorilor și juniorilor.

"În 2017 sigur vor reveni în Turul Dobrogei și licențiați. Așteptăm să se rezolve problemele din Federație și să facem din nou un Tur al Dobrogei ca în vremurile bune." a completat Victor Bănescu.

Poate însă cel mai ambițios proiect din 2016 pentru Clubul Bilal îl reprezintă reînființarea echipei de profesioniști. Astfel Clubul Bilal a lansat o amplă campanie de selecție pentru copii și adolescenți cu potențial și atracție pentru secțiile de triatlon și ciclism șosea, care va continua și în 2017.

"Avem deja câțiva copii care au intrat într-un program amplu de pregătire. Vom continua selecția și sunt sigur că în 2-3 ani vom fi o echipă extrem de puternică." a încheiat Victor Bănescu.

Comentează știrea

AndoVelo
2 ianuarie 2017
Ciclism

Mulțumim pentru publicitatea care o faceți prin poze micilor cicliști constănțeni.La Constanta exista deja o grupare ciclista care in anul competițional 2016 a obținut cu 4 copii titluri de campion național și vicecampioni naționali !Ar trebui ca acești copii sa fie o mândrie pentru oraș și sa fie promovați de presa locală.Depinde și de dumneavoastră sa încurajam sportul constanțean.

AndoVelo
2 ianuarie 2017
Ciclism

In mijloc:Alex Iacob-campion național la ciclocros In dreapta:Robert Genet-vicecampion național sosea fond 13-14 ani In stânga:Mihnea Harasim-vicecampion național sosea fond și contratimp 11-12 ani Pe margine tot in costum de AndoVelo:Rareș Iacob-vicecampion național sosea fond și contratimp 9-10 ani Copii constănțeni care au adus titluri Constanței Oare nu merita sa fie promovați? Sunt o mândrie pentru orașul nostru!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 28 Decembrie 2016
Stire din Sport : Simona Halep încheie anul pe locul 4 WTA
Miercuri, 28 Decembrie 2016
Stire din Sport : Prima carte de Aikido pentru copii
Pagina a fost generata in 2.4093 secunde