Stirile zilei de Miercuri, 19 Septembrie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:
Ce repede sunt uitate medaliile olimpice…

Amărăciunea unui mare antrenor emerit. "Am fost tratat precum un cerșetor!"

Ştire online publicată Vineri, 07 Septembrie 2018. Autor: Sorin MIHALACHE
O viață dedicată sportului, natației, performanței. Ani de muncă, de sacrificii, de trăiri intense. Au fost și lacrimi de bucurie, după victorii de răsunet, dar și înfrângeri, inevitabile atunci când „joci“ în liga campionilor. O astfel de viață a dus profesorul Octavian Tileagă și cu siguranță nu merita tratamentul de care a avut parte din partea conducerii Palatului Copiilor Constanța, acum, la pensionare. 


Citește și Val de indignare după trista poveste a antrenorului emerit Octavian Tileagă. Reacția Roxanei Mitan întârzie. O așteptăm!

Ieri, în jurul prânzului, îmi sună telefonul. La celălalt capăt, profesorul Octavian Tileagă, antrenor emerit sub comanda căruia, la Jocurile Olimpice de la Atena 2004, înotătorul Răzvan Florea avea să cucerească unica medalie (de bronz) din palmaresul natației masculine românești.

- Sorine, te găsesc astăzi la redacție? Vreau să discut cu tine o problemă sensibilă și îți cer chiar un sfat, pentru că și tu ești om de sport.

- Cum să nu - îi răspund prompt -, ușa redacției este întotdeauna deschisă. Vă aștept cu drag!

Jumătate de oră mai târziu, îl primeam în redacție, iar povestea pe care am auzit-o și pe care v-o relatez și dumneavoastră, cititorilor, m-a întristat în prima fază, pentru ca, mai apoi, să se transforme într-un solid argument pentru a continua „bătălia”.

O surpriză de proporții

Profesorul Tileagă a venit la redacție pentru a-și spune of-ul. Mai exact, vara aceasta, a ieșit la pensie și, cum nimeni nu dorește să facă natație de performanță la Palatul Copiilor, era ferm convins că va continua, conform legii, activitatea în clubul pe care l-a servit cu devotament. Avea să aibă parte de o surpriză de proporții.

„În anii precedenți, catedrele la plata cu ora se împărțeau undeva în jurul datei de 1, 2 sau 3 septembrie, însă, anul acesta, mișcările s-au făcut o săptămână mai devreme, pe 23 august. Eu am fost plecat din țară, am revenit la Constanța pe 24 august. Într-adevăr, nu am depus dosarul în termenul stabilit, dar, pentru a continua activitatea, puteau fi găsite soluții, mai ales că în prima etapă a mobilității de personal, cea din iunie, nimeni nu și-a manifestat dorința de a prelua orele de la performanță.

În ședința Consiliului de Administrație, se împărțiseră orele: Doru Oancea - 6 ore, Răzvan Florea - 8 ore, Veronica Macovei - catedră întreagă, iar doamna director Roxana Mitan chiar fusese atenționată, să nu fie afectate orele de la performanță. Inspectoratul Școlar știa toată situația, nu avea nimic împotrivă, mai ales că nimeni nu vrea la performanță, ci la începători și inițiere.

Pe 27 august, plec cu copiii în cantonament, iar directoarea îmi spune să merg liniștit, că nu este nicio problemă. La întoarcere însă, mi se spune, cu părere de rău, că nu mai sunt ore! Mai exact, Doru Oancea a obținut, în ședința publică, toate orele. Eu întreb: «Însă Consiliul de Administrație al instituției nu are nicio autoritate? Trebuie să vină cineva din afară să treacă peste deciziile CA?»”, povestește profesorul Tileagă.

S-ar impune o anchetă

Din acest moment, lucrurile iau o întorsătură și mai interesantă, poate chiar de natura unei investigații a Inspectoratului Școlar, a parchetului sau a poliției economice.

„Mi se spune că ar mai fi rămas vreo 10 ore, dar care nu acoperă nici măcar minimul pentru performanță. Întreb: «Ce le spun copiilor, să nu mai vină la antrenament?». Asta în condițiile în care părinții vor performanță de la copiii lor, iar în acest sens, cât timp bazinul a fost închis pentru reparații, au plătit chiar ei orele de antrenament în bazinul de la City Park. Sunt copii medaliați, nu ne putem bate joc de munca lor. Răspunsul pe care îl primesc de la directoarea Roxana Mitan este halucinant: «Să vă plătească părinții diferența de peste cele 10 ore!». Când i-am spus că riscăm să intrăm pe mâna parchetului, a întors foaia: «Domn profesor, toată viața ați muncit pe gratis, de ce nu o faceți și acum?». I-am răspuns că nu asta este problema, am unde pleca, în mediul privat, dar sunt 36 de familii ai căror copii fac antrenamente cu mine de ani de zile. Mi s-a spus verde-n față să fac ce vreau, că ne auzim de la 1 octombrie încolo, dar că nu mi se promite nimic”, a spus, cu amărăciune în glas, Octavian Tileagă.

„Cea mai mare jignire

din viață“

Dincolo de catedră, de ore, ceea ce l-a durut cel mai tare pe antrenorul emerit a fost atitudinea directoarei, modul în care a fost tratat, după o viață pusă în slujba sportului constănțean.

„Am fost tratat precum un cerșetor, precum ultimul om care venea și cerea bani. «Hai domn profesor, nu v-a ajuns, lăsați și tineretul să se afirme», mi-a spus cineva din administrația Palatului. Este cea mai mare jignire pe care am suportat-o vreodată în viață, să fiu luat la mișto de persoane care n-au transpirat vreodată în bazin, la antrenament, la pregătirea fizică sau în concurs. Am un nume și nu accept să fiu înjosit. Și o repet: nimeni nu a vrut acele ore, nimeni nu se înhamă la performanță, interesele sunt altele”, a mai spus profesorul Tileagă.

De la performanță,

la… cerc de natație?

Surse din lumea sportului constănțean susțin că, prin astfel de metode, s-ar dori transformarea secției de natație (performanță!) în… cerc de natație. Astfel, Palatul Copiilor ar scăpa de multe bătăi de cap: rezultate, obiective, cantonamente etc. Linia generală ar urma să fie inițierea, activitate despre care se aude că generează mulți bani. De altfel, pe această linie, nu ar strica un control al Inspectoratului Școlar, iar dacă zvonurile se adeveresc, e foarte posibil să se lase cu demiteri și dosare…

Până una-alta, să nu uităm că prof. Octavian Tileagă este un nume mare al sportului românesc. Este un specialist de marcă al natației, cunoscut nu numai la Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Ministerul Tineretului și Sportului sau Federația Română de Natație, ci și în marile foruri sportive internaționale.

Acesta este un exemplu tipic al României: nu știm, nu vrem să ne apreciem valorile. Să ai în curte un antrenor emerit de asemenea calibru și să îl tratezi în asemenea mod… Greu, foarte greu de înțeles!

„Doamna director

a plecat din instituție“

Așa cum era firesc, am încercat să luăm și punctul de vedere al conducerii Palatului Copiilor Constanța. Personal, am încercat să o contactez la sediul instituției, am sunat și pe telefonul mobil, însă Roxana Mitan nu a fost de găsit.

„Doamna director a plecat din instituție”, mi s-a transmis, scurt, din secretariat.

Aștept cu interes maxim punctul de vedere al conducerii Palatului Copiilor, pe care îl vom aduce imediat la cunoștința opiniei publice!

v v v

Și, după cum spuneam în primele rânduri, profesorul Tileagă îmi cerea și un sfat, dacă merită sau nu să meargă înainte. Sfatul meu a fost următorul: Da, mergeți înainte! Este dreptul dvs., nu este nimic ilegal. Ce ar însemna să facem, indiferent de domeniu, cu toții pași înapoi, scârbiți de ce se întâmplă în jur? Nu aceasta este soluția, să ne resemnăm. Când știi că ai dreptate și încă mai poți face lucruri frumoase, merită fiecare secundă și fiecare strop de energie din „bătălie”. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.8183 secunde