Şahiştii, dornici din nou de întrecere

Alexandru Kutnic a câştigat cea de-a opta ediţie a Memorialului „Marian Voicu”

252

Articole de la același autor

Chiar şi în condiţii mai dificile, marcate de pandemia Covid-19, şahiştii constănţeni au ţinut să-l omagieze pe fostul multiplu campion de şah al Constanţei Marian Voicu.

Foarte mulţi dintre cei care l-au cunoscut, dar şi jucători din noua generaţie s-au adunat la sala „Tomis”, week-end-ul trecut, aşezându-se „distanţat” şi cu măştile pe figură la mesele de joc.

Arbitrul celei de-a opta ediţii a Memorialului „Marian Voicu”, prof. Claudiu Iordache, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah Constanţa, a anunţat clasamentul la sfârşitul celor şapte runde disputate în sistem elveţian.

Astfel, pe primul loc s-a clasat Alexandru Kutnic, de la CS Sissa Constanţa, cu 6,5 puncte, urmat, în ordine, de Cristian David (Juniorul Constanţa; 5,5 p), Daniel Dumitraşcu (Fianchetto Constanţa; 5 p), Ionel Linca (CS Sissa; 5 p) şi Andrei Jitea (Fianchetto; 4,5 p).

„Favoritul turneului, Alexandru Kutnic, a câştigat detaşat, confirmând încă o dată că vârsta nu contează în şah.

Vicecampionul, tânărul Cristian David, a practicat un joc solid, fiind în continuare într-o evidentă creştere. Medaliatul cu bronz, Daniel Dumitraşcu, a compensat lacunele teoretice cu o mare pasiune şi putere de luptă.

În creştere de formă, matematicianul Ionel Linca (locul 4), iar juniorul Andrei Jitea a fost surpriza zilei.

Dornici de şah, după o perioadă de pauză cauzată de pandemie, şahiştii au dat dovadă de multă sportivitate, chiar arbitrul remarcând că de mult timp n-a mai condus un astfel de concurs!”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, preşedintele CS Sissa, Antonio Ruşa.

XXX

Ediţia de anul acesta a Campionatelor Naţionale Individuale pentru copii (grupele U8, U10 și U12 ani) la şah clasic, șah rapid, blitz şi dezlegări va avea loc la Rin Grand Hotel din București, în perioada 4-12 mai.

Iar Campionatele Naţionale individuale de şah clasic pentru seniori și senioare vor fi găzduite de Hotelul Moldova din Iași, în perioada 18-25 aprilie, s-a decis la ultima şedinţă a Consiliului Director al Federaţiei Române de Şah. Fondul de premiere oferit de organizatori - 28.300 lei.

Competiţia este foarte importantă, deoarece reprezintă criteriu de selecție pentru cei opt şahişti care vor participa la Concursul European individual (Open) pentru calificarea la Cupa Mondială ce se va desfășura online în sistem hibrid. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 14 Octombrie 2020
Stire din Sport : Agendă şahistă
Joi, 08 Octombrie 2020
Stire din Sport : Agendă şahistă
Pagina a fost generata in 0.4823 secunde