Agenda sportivă

246
l Reprezentativa masculină de volei a României a debutat cu o victorie în cadrul turneului din Portugalia, concurs de calificare la Campionatul Mondial din 2010. La Povoa de Varzim, tricolorii antrenați de Stelian Moculescu s-au impus, cu scorul de 3-2 (22-25, 25-20, 25-13, 13-25, 15-12), în fața naționalei Sloveniei, într-o partidă contând pentru Grupa G.
Cei mai buni jucători ai echipei României au fost Adrian Gontariu (18 puncte), de la Remat Zalău, și Florin Voinea (14 puncte), de la CVM Tomis Constanța.
Vineri seară, voleibaliștii români au înfruntat formația țării gazdă, întâlnire terminată după închiderea ediției. Următorii adversari sunt Grecia (sâmbătă) și Danemarca (duminică).
Din grupa României, vor accede în ultimul turneu premergător CM din Italia 2010, primele trei clasate. Dacă va obține calificarea, România va juca, între 14 și 30 august, pentru primele două locuri în grupa în care va fi repartizată (calificante la turneul final al CM), în funcție de locul ocupat la turneul din Portugalia.
l Echipa națională de handbal feminin a României (selecționer, Radu Voina) a câștigat, vineri, primul meci din cadrul "dublei" amicale cu Polonia. În sala din Turnu Severin, Cristina Neagu și compania nu au lăsat adversarelor nicio șansă, 39-28 indicând tabela la finalul celor 60 de minute.
Meciul revanșă are loc sâmbătă, de la ora 19.00, fiind transmis în direct de Sport.ro.
Naționala României se pregătește pentru barajul de calificare la Campionatul Mondial 2009, în care va înfrunta, la jumătatea lunii iunie, reprezentativa Belarusului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 30 Mai 2009
Stire din Sport : Finala de la retrogradare
Pagina a fost generata in 1.9439 secunde