Adversar din Suedia pentru HC Dobrogea Sud, în turul trei al Cupei EHF

250
Adversar din Suedia pentru HC Dobrogea Sud, în turul trei al Cupei EHF - adversar-1539702531.jpg

Articole de la același autor

În privința norocului, echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța are parte în ultimii ani doar de extreme. Dacă sezonul trecut a picat în turul trei al Cupei EHF cu cel mai greu adversar, SC Magdeburg (Germania), anul acesta dobrogenii vor înfrunta cel mai accesibil oponent din prima urnă: HK Malmo (Suedia).

Meciurile din turul trei se vor disputa în sistem tur-retur, pe 17/18 noiembrie și 24/25 noiembrie, fiind ultimul bastion înaintea mult visatelor grupe EHF. Deoarece echipa din Malmo nu are sala disponibilă în perioada 24/25 noiembrie, meciul decisiv (returul) va avea loc la Constanța.

HK Malmo este un club relativ nou, înființat în anul 2009, care a pierdut anul trecut finala campionatului, la un singur gol distanță, scor 22-23, în fața celor de IFK Kristianstad, campioana ultimilor patru ani. Cei mai valoroși jucători ai echipei sunt veteranii Dan Beutler (41 de ani), fostul portar ar "coloșilor" Hamburg și Lemgo, și Fredrik Lindahl, fost jucător la FK Copenhaga.

În actualul sezon, HK Malmo se află pe poziția a cincea a clasamentului, cu cinci victorii și două înfrângeri (10 p), dar și un meci mai puțin decât echipe fruntașe, Skovde (12 p), Alingsas (12 p) și Ystads IF (10 p), și un meci mai mult decât Kristianstad (12 p).

HC Dobrogea Sud a remizat, în vară, într-un turneu amical disputat la Struga, cu o altă echipă din Suedia, Alingsas HK, scor 21-21 (13-12). Deci, încă un argument pentru HC Dobrogea Sud să abordeze această dublă de la egal la egal, cu maximă încredere și ambiție.

v v v

HC Dobrogea Sud va juca, astăzi, de la ora 17.30, în deplasare, cu echipa de ligă secundă CSM Botoșani, în 16-imile de finală ale Cupei României.

Tot astăzi, în aceeași fază a competiției, CSM Medgidia primește vizita campioanei Dinamo București, de la ora 19.00, la Sala Sporturilor "Iftimie Iliesei" din localitate. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 13 Octombrie 2018
Stire din Sport : CSU Neptun înfruntă  pe Știința Bacău
Pagina a fost generata in 1.203 secunde