Activitate întreruptă la LPS "Nicolae Rotaru". "Este o situație dramatică!"

872
Activitate întreruptă la LPS

Articole de la același autor

Pandemia de coronavirus a afectat întreg sportul românesc, iar acest lucru se resimte în toate unitățile sportive din orașul de la malul mării. La Liceul cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru", activitatea a fost întreruptă din toate punctele de vedere.

Elevii parcurg materiile printr-un sistem online, iar sportivii au întrerupt antrenamentele și se pregătesc fiecare, individual, după un program bine stabilit de către antrenorii lor.

Directorul Liceului cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" Constanța, prof. Andrei Szemerjai, a vorbit, în exclusivitate pentru "Cuget Liber", despre problemele cu care se confruntă lumea sportului.

"În această perioadă în care ne confruntăm cu această pandemie de coronavirus, am întrerupt activitatea liceului. S-a creat o platformă online prin care elevii iau parte la cursuri de acasă. Cine vrea să învețe urmărește cu atenție materiile predate de profesori. Ceilalți trec mai departe și se apucă de jocuri pe calculator, fără să își dea seama cât au de pierdut", a declarat Andrei Szemerjai.



Acesta a clarificat și problema antrenorilor din cadrul LPS "Nicolae Rotaru". Chiar dacă pentru moment nu mai prestează niciun fel de activitate, antrenorii sunt în continuare plătiți conform legii.
"Antrenorii secțiilor sportive sunt plătiți în continuare, chiar dacă activitatea este întreruptă. Acest lucru este valabil, cel puțin până la o eventuală următoare decizie. Este posibil ca aceștia să fie trecuți în șomaj tehnic, dar momentan nu s-a decis acest lucru. Să sperăm pentru binele tuturor că nu se va întâmpla așa ceva", a adăugat Andrei Szemerjai.

"Este o situație dramatică în momentul de față. În acest caz, se potrivește foarte bine acel proverb, «Boala lungă, moarte sigură». Dacă nu luăm în serios acest virus, putem ajunge ca cei din Spania sau Italia, acolo unde se moare pe capete. Ați văzut și dumneavoastră că în Italia, pacienților care au vârsta trecută de 60 de ani li se deconectează aparatele de ventilație și sunt folosite la cei mai tineri. Bătrânii sunt lăsați să moară, iar acesta este un lucru foarte grav. Eu zic că ar trebui să stăm toți în casă până trece această calamitate", a concluzionat prof. Szemerjai.

XXX

Directorul LPS "Nicolae Rotaru" și-a amintit și de gestul superb pe care l-a făcut Simona Halep în urmă cu doar câteva zile. Fostă elevă a liceului de la malul mării, tenismena a donat o sumă importantă de bani pentru un spital din Constanța. Banii au fost folosiți pentru achiziționarea echipamentelor medicale care vor ajuta la tratarea persoanelor infectate cu Covid-19.

"Simona Halep are un suflet mare. Este o fată modestă și tocmai din acest motiv nu a dezvăluit suma pe care a donat-o către Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Este o adevărată campioană și pentru că a ajuns la un anumit nivel financiar, își permite să facă acest lucru. Nu este prima data când Simona donează bani către spitale.

Și Horia Tecău a donat într-un an o sumă de bani pentru Spitalul Județean Constanța și nu a dezvăluit suma. Ei sunt tenismeni și știm cu toții că în sportul alb se câștigă foarte bine", a declarat Andrei Szemerjai.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.426 secunde