Antrenorul lui Bayern Munchen, Louis van Gaal, recunoaște:

"A fost ofsaid mare, am avut noroc"

2242
Antrenorul lui Bayern Munchen, Louis van Gaal, a declarat, după meciul câștigat cu 2-1 în fața Fiorentinei, în manșa tur a optimilor Ligii Campionilor, că golul victoriei a fost marcat dintr-un ofsaid evident, însă adversarii au punctat fără a-și crea ocazii.
"Fiorentina a jucat foarte bine tactic, dar nu a avut ocazii și totuși a marcat un gol, ceea ce este decepționant pentru noi. Nu am reușit să ne folosim mintea așa cum trebuie. Am alergat prea mult după minge și am folosit lansări prea lungi. Al doilea gol al nostru a fost marcat dintr-un ofsaid clar, am avut mare noroc", a recunoscut olandezul.
Autorul golului neregulamentar, Miroslav Klose, a spus că, la faza incriminată, a avut senzația că era în afara jocului, dar, dacă arbitrul nu a fluierat, și-a văzut de treabă și a înscris.
Antrenorul formației italiene, Cesare Prandelli, a spus că Fiorentina a făcut un joc mare la Munchen: "Toată lumea recunoaște că golul lui Klose ar fi trebuit anulat pentru ofsaid. A fost o fază clară. Altfel, am avut o prestație măreață. Am jucat așa cum am pregătit meciul. La pauză, băieții mei erau puțin demoralizați, dar i-am revigorat și au reușit să continue foarte bine".
Și conducătorii Fiorentinei au acuzat dur arbitrajul. "Este foarte important ca tușierul să fie dus la oftalmolog cât mai repede. Este singura cale de a explica această greșeală. Dacă țin la el, atunci trebuie să-l ducă. Niciodată nu am văzut o asemenea eroare", a arătat Diego Della Valle, completat de fratele său, Andrea: "Am stat în tribună cu Platini și Karl-Heinz Rummenigge. Cei doi mi-au spus că a fost ofsaid și că Massimo Gobbi (n.n. - jucător de la Fiorentina eliminat în minutul 73) trebuia să primească galben, nu cartonaș roșu. Nu-mi pot explica greșelile arbitrilor. Este rușinos".
Adrian Mutu nu a făcut parte din lotul Fiorentinei, fiind sus-pendat după ce a fost depistat pozitiv la două controale antidoping, în ianuarie 2010.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 18 Februarie 2010
Stire din Sport : Boss Km 4-5 revine în forță
Pagina a fost generata in 0.3911 secunde