A fi sau a nu fi campioană! FC Viitorul, cu titlul pe masă

257
A fi sau a nu fi campioană!  FC Viitorul, cu titlul pe masă - afi-1494259828.jpg

Articole de la același autor

FC Viitorul s-a impus, duminică seară, la Pitești, împotriva celor de la CSU Craiova, scor 1-0 (0-0), în penultima etapă a play-off-ului Ligii l de fotbal, și are mari șanse să cucerească primul titlu din istoria clubului. Unicul gol al partidei a fost reușit de Florinel Coman, în minutul 51. 


Astfel, data de 13 mai 2017 devine cea mai importantă din istoria clubului de pe litoral. În acea duminică, de la ora 20, FC Viitorul va juca împotriva celor de la CFR Cluj cu titlul de campioană pe masă. Dacă se va impune, trupa pregătită de Gheorghe Hagi va câștiga, în premieră, campionatul românesc, într-un timp record de la înființare - opt ani. 


"Mai este o etapă și suntem mândri de ce am reușit până acum. Trebuie să gestionăm corect lucrurile și cu CFR Cluj, fiindcă nu arătăm prea bine fizic. Avem doar 3-4 zile la dispoziție să ne refacem. E final de campionat și s-a acumulat foarte multă oboseală. Cu toate acestea, vom face tot posibilul să câștigăm meciul de acasă și să câștigăm titlul. Am fost campioni și în sezonul regulat și vrem să păstrăm această linie", a declarat Hagi, la finalul partidei cu CSU Craiova. 


De miercuri (10 mai), vor fi puse în vânzare bilete la partida decisivă, dintre FC Viitorul și CFR Cluj. Locuri disponibile se mai găsesc doar la peluzele l și ll, costul unui tichet de acces fiind de 20 de lei. Acestea pot fi achiziționate doar online, prin rețeaua eventim.ro, sau din magazinele partenere: Orange, Diverta, Germanos, OMV, Carrefour, Cărturești și Humanitas. 


În ziua disputării meciului la stadionul "Central" din Ovidiu nu se vor vinde bilete.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3353 secunde