A adus argintul mondial! Cum își prețuiește Mangalia valorile sportive

1427
A adus argintul mondial! Cum își prețuiește Mangalia valorile sportive - aadus-1476117669.jpg

Articole de la același autor

Scriam, săptămâna trecută, în termeni laudativi despre performanța tinerei luptătoare Andreea Ana, de la CS Mangalia, care a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial. O sportivă model pentru comunitatea locală. Dar ce face oare administrația locală pentru asemenea copii de excepție?

M-am întâlnit, cu ocazia etapei de "zonă" a Campionatului Național de lupte libere și greco-romane, copii 1 și 2, desfășurată în sala LPS, cu Lucian Luca, vicepreședinte al Federației Române de Lupte și președinte al ASM Callatis mg. Sosise la Constanța pentru a superviza competiția și mai ales pentru a o premia pe Andreea Ana, noua vicecampioană mondială a Mangaliei.

"Suntem foarte bucuroși pentru această reușită. Este a doua oară, în ultimii ani, când o sportivă de-a noastră urcă pe podium într-o competiție majoră. Prima a fost Denisa Macovei, medaliată cu bronz la Campionatele Europene de juniori de la Zagreb, din 2012. Iată că, la numai patru ani distanță, a venit rândul Andreei Ana să aducă în vitrina de trofee a clubului o distincție și mai prețioasă: argintul mondial", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele Lucian Luca.

Alături de președintele CS Mangalia, Dragoș Dima, Lucian Luca a efectuat premierea vicecampioanei mondiale, după care a făcut o mențiune.

"Facem mari eforturi, din punct de vedere financiar, pentru a susține sportul de performanță, pentru a-i motiva pe cei mai buni dintre sportivi să meargă înainte, să ajungă în vârful ierarhiei. La ora actuală, în cadrul clubului, activează peste 100 de sportivi. Bineînțeles, nu toți vor deveni campioni, însă mare parte dintre ei au potențial pentru performanță. Sunt convins că, de acum înainte, având printre ei o vicecampioană mondială, copiii vor fi și mai motivați, iar medaliile vor fi și mai multe, și mai strălucitoare. Sperăm ca autoritățile locale să fie alături de noi, să se implice pentru susținerea performanței", a declarat Lucian Luca.

v v v

Mesajul transmis de către Lucian Luca, unul dintre principalii susținători ai luptelor constănțene, este unul adresat în primul rând administrației locale și, în al doilea rând, agenților economici din Constanța.

Din păcate, la ora actuală, pentru Primăria Mangalia, sportul nu există! Și mă refer nu numai la lupte, ci și la box sau rugby (echipa Callatis a fost retrasă din campionatul Diviziei A, din lipsă de bani!). Bazele sportive arată jalnic, stadioanele fiind mai degrabă maidane pline de gunoaie și ruginituri.

Revenind la lupte, în data de 15 sep-tembrie, Primăria Mangalia a anunțat că nu poate finanța proiectul depus de CS Mangalia, dând următoarea explicație: "CS Mangalia nu a făcut dovada exis-tenței a procentului de 10%, contribuție proprie, din valoarea totală a finanțării și nici nu a atașat raportul de activitate în care să fie menționate performanțele atinse în ultimii 10 ani".

Nu exclud posibilitatea ca proiectul depus să nu fi fost întocmit ca la carte, însă susținerea activității de performanță include și asistența de specialitate în întocmirea unor astfel de proiecte. Luptele sunt pe un drum bun, medalia mondială a Andreei Ana vine și confirmă faptul că la CS Mangalia se muncește mult și bine, iar acești copii trebuie susținuți. Nu uitați că sportul formează caractere, iar medaliații sunt modele pentru comunitate.

Și încă o chestiune. Cu ani în urmă (fără legătură cu mandatul actualului primar, Cristian Radu), Primăria Mangalia a "tocat" bani mulți și - cel puțin din punctul meu de vedere - nejustificat pe fotbal. Salarii de mii de euro pentru bătut mingea în Divizia C! S-a sistat finanțarea, dar s-a trecut la cealaltă extremă. Nu mai există ochi (și bani) pentru sport. Când ai însă în curte un medaliat mondial, cred că s-ar impune o reevaluare a poziției. Parteneriatul pu-blic-privat este o bună soluție și stă în puterea celor două tabere de a-și da mâna pentru performanță. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3489 secunde