€ 4.7326
£ 5.2538
$ 4.2139

Mai multe ştiri online:

George Pușcaș, inclus de UEFA în echipa ideală a Campionatului European de tineret

Ştire online publicată Marţi, 02 Iulie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Fotbalistul român George Pușcaș a fost inclus de UEFA în echipa ideală a Campionatului European de tineret desfășurat în Italia și San Marino, celelalte 10 posturi fiind ocupate de jucători ai finalistelor Spania și Germania.



Unsprezecele ideal al CE 2019 publicat pe site-ul oficial al forului continental este următorul: Alexander Nubel (Germania) - Lukas Klostermann (Germania), Jonathan Tah (Germania), Jesus Vallejo (Spania), Benjamin Henrichs (Germania) - Fabian Ruiz (Spania), Mahmoud Dahoud (Germania) - Dani Olmo (Spania), Luca Waldschmidt (Germania), Dani Ceballos (Spania) - George Pușcaș (România).

Echipa ideală a fost alcătuită de un grup de observatori tehnici ai UEFA compusă din antrenori de pe întregul continent: Peter Rudbaek (Danmarca), Mixu Paatelainen (Finlanda), Thomas Schaaf (Germania), John Peacock (Anglia), Dany Ryser (Elveția) și Gines Melendez Sotos (Spania).

În vârstă de 23 de ani, George Pușcaș a marcat 4 din cele 10 goluri ale echipei naționale de tineret a României la Campionatul European U21, fiind al doilea cel mai bun marcator al turneului după golgheterul Luca Waldschmidt (Germania).

Aflat sub contract cu Internazionale Milano, Pușcaș a jucat în sezonul precedent sub formă de împrumut la gruparea US Palermo.

Selecționata de tineret a României s-a clasat pe locurile 3-4 la Campionatul European de fotbal Under-21 din Italia și San Marino, după ce a fost învinsă joi seara, în semifinale, de Germania, cu scorul de 4-2 (1-2).

Echipa națională de tineret s-a calificat în premieră în semifinalele unui Campionat European de fotbal Under-21, dar a obținut și biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020. România a reușit să câștige Grupa C, după 4-1 cu Croația, 4-2 cu Anglia și 0-0 cu Franța, echipă care a intrat și ea în careul de ași din postura de cea mai bună echipă de pe locul secund.

România nu a mai participat la Jocurile Olimpice din 1964, când selecționata noastră ajungea în sferturile de finală. Aceasta va fi a patra participare a României în turneul olimpic de fotbal, după edițiile din 1924, 1952 și 1964.

Distribuie :

Sport Internaţional

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 1.6422 secunde