CM 2018 / "Mă simt foarte fericit. Este primul meu hat-trick la un Mondial"

126
CM 2018 /

Articole recomandate

Starul portughez Cristiano Ronaldo, s-a declarat "foarte fericit" după prestația excepțională pe care a avut-o în meciul cu selecționata Spaniei, disputat vineri seara la Soci, în cadrul Grupei B a Cupei Mondiale de fotbal ediția 2018.

"Mă simt foarte fericit. Este primul meu hat-trick la un Mondial. Am terminat la egalitate cu o selecționată favorită la câștigarea trofeului și am condus de două ori pe tabela de marcaj. Suntem mulțumiți că am reușit să obținem această remiză în final, este un rezultat meritat", a spus Ronaldo după meciul de la Soci.

"Acum trebuie să ne gândim la următorul nostru meci (împotriva Marocului), care va fi foarte dificil. Trebuie să avansăm meci după meci. Cupa Mondială abia a început, iar Portugalia speră să treacă de primul tur. Știm că va fi dificil, însă trebuie să ne concentrăm asupra fiecărei partide. Nu suntem favoriți, însă suntem unul dintre pretendenți și vom încerca să facem totul cât mai bine posibil. Vrem să învingem Marocul miercuri și să avansăm în turul următor", a mai spus atacantul lusitan.

Cristiano Ronaldo, desemnat omul meciului de la Soci, a ajuns la 84 de goluri înscrise pentru selecționata țării sale, în 151 de meciuri, egalându-l pe legendarul Ferenc Puskas în fruntea clasamentului fotbaliștilor europeni cu cele mai multe goluri internaționale marcate. Recordul absolut este deținut de Ali Daei, care a marcat 109 goluri pentru Iran, între 1993 și 2006.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1397 secunde