Arhiva de Aur "Cuget Liber". 1981 - Nicolae Ceaușescu, pe șantierul Centralei Cernavodă

8088
1
Arhiva de Aur

Articole de la același autor

1968 este un an foarte important din istoria României, marcat de aprobarea primului program nuclear național. Au început negocierile cu Uniunea Sovietică și Canada pentru construirea unei centrale nuclearoelectrice, iar în 1979, s-a luat decizia de a amplasa centrala la Cernavodă.

Primele lucrări de amenajare au început în aprilie 1979, iar în septembrie 1980, s-a turnat prima lamelă a subradierului clădirii reactorului I. Însă au apărut problemele pe șantier.

Președintele de atunci al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu, s-a deplasat personal, în numeroase rânduri, pe șantier, iar în imaginea de față, surprinsă de fotoreporterul "Cuget Liber" în anul 1981, este alături de ingineri și de muncitori, pentru a vedea dacă lucrările sunt în grafic.

Una dintre problemele întâmpinate la acel moment privea lipsa echipamentelor. În documentele oficiale din 1983, se atrăgea atenția că trebuie rezolvată cu prioritate problema plăților externe, pentru a putea fi posibilă contractarea principalelor utilaje din export.

XXX

S-a construit mult în acei ani. Centrala Cernavodă, Canalul Dunăre Marea Neagră, ecluze, poduri și șosele.

Astăzi, ne chinuim să cârpim podul de la Butelii…

Comentează știrea

Liviu Burebista
19 septembrie 2017
Nici de vopsit nu santem in stare

Am plecat din tara de raul comunismului in 1988, nu am agreat niciodata ideologia comunista. Dar printre multe rele pe care le-a facut comunismul, a facut totusi si lucruri bune. As vrea sa dau cateva exemple: hidrocentrale si termocentrale electrice, poduri, spitale, scoli ,drumuri ,samd. In prezent nu santem in stare macar sa le intretinem. Daca nu se construia atunci aceste obiective , cred ca in prezent am fi stat la lumina lumanarii sau a lampii cu gaz.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7864 secunde