Mai multe ştiri online:

Educația și sănătatea - prioritățile Alianței 2020 USR PLUS

Ştire online publicată Marţi, 21 Mai 2019. Autor: Cuget Liber Online.
O națiune europeană de secol XXI ar trebui să investească în cele două domenii care o țin vie și competitivă, în rând cu celelalte state europene: educația și sănătatea. Fără aceste două coordonate, România nu poate garanta cetățenilor ei șanse egale de trai cu ceilalți locuitori europeni. 


În acest moment, aceste două domenii vitale au nevoie urgentă de reformă, de reinventare.


Sănătatea românească este un domeniu din ce în ce mai delicat. Tot mai mulți medici aleg să lucreze peste hotare, pentru că acolo au condiții mult mai civilizate, în timp ce în țară oamenii stau cu orele în urgențele unor spitale nerenovate de când au fost înființate, prizonieri ai unor programe informatice care se blochează adesea, rezultat al corupției generalizate: realizate pe bani publici de firme obscure, al căror unic scop a fost acela de a încasa o factură grasă. Bolnavii sunt umiliți de un sistem care ar trebui să îi trateze, dar a cărui bază materială e din ce în ce mai depășită de vremuri, un colaps generalizat în care se aruncă vini publice de la un ministru la altul, sistemul este el însuși cangrenat, virusat, falimentat.


Educația - al doilea domeniu în care orice nație ce își dorește un viitor promițător ar trebui să investească. Într-o lume cu o evoluție atât de rapidă, într-o epocă informatizată la toate nivelurile, învățământul românesc este ținut în bezna unor cutume de secol trecut, elevii sunt captivi într-o politică educațională care nu promovează calitățile individului, ci mai degrabă încearcă să îl neutralizeze pentru o integrare într-o mulțime opacă. O educație fără opțiuni personale sau înclinații native. O programă ultra-încărcată și care le răpește copiilor dreptul la o viață activă în afara orelor de curs; departe de a se pune problema existenței unor discipline noi care să pregătească viitorul. Școala românească alege să creeze tipare și nu indivizi, nu se investește în politici educaționale inovative, interactive, toate acestea având ca rezultantă o lehamite firească a elevului, o blazare finalizată în obținerea unei diplome care de cele mai multe ori nu îl reprezintă.


Așa arată în prezent aceste două domenii. E nevoie de investiții majore, de reforme profunde și de durată, de alocarea unor resurse mult mai consistente, de o eficientizare a alocărilor celor existente. Primul pas presupune cheltuirea eficientă a banilor, stoparea furtului. România se poate întoarce la un parcurs european în mai puțin timp decât ne închipuim acum.
Furtul din banul public, dublat de un management defectuos a ceea ce a rămas nefurat, a dus la această situație în care se află azi România. Fără hoție ajungem departe! 
Pe 26 mai gândește-te la tine, la cât de mult ții la sănătatea celor dragi ție, la cât de mult îți dorești să îți vezi copiii sau nepoții fericiți, având meseria care le place, într-o țară care i-a încurajat să își descopere vocația. Alege pe 26 mai pentru un mâine sănătos și educat!
Laura Tănase – USR Constanța


(Publicitate electorală. Comandat de Partidul Uniunea Salvați România, realizat de Cuget Liber, cod mandatar financiar 41190006)


Distribuie :

Alegeri Europarlamentare

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8191 secunde