Puncte de vedere

"V-ați născut toți militari profesioniști? E mai ușor să faci rău decât bine…"

3655

Articole de la același autor

Propuneam, într-o ediție anterioară, ca accesul pe grupul Ligii Militarilor Profesioniști să se facă pe baza unui înscris care să aibă legătură cu lumea cazonă. Am folosit atunci termenul "livret militar", mulți cititori au salutat propunerea mea, iar parte dintre ei au venit cu o serie de completări, cu care sunt de acord.

Da, livret militar au doar rezerviștii, în timp ce activii au legitimații care în niciun caz nu pot fi postate sau folosite în spațiul public. Poate că o fotografie din care să reiasă o minimă conexiune cu armata ar fi suficientă. În fine, sunt multiple variante de a demonstra apartenența la o breaslă.

Dar care era scopul acestei propuneri? Scriam atunci - și repet și acum: am sesizat o serie de comentarii venite din partea unor personaje care nu au nimic în comun cu uniforma. Sigur, gura lumii-i slobodă și poate spune orice, dar militarii nu trebuie să uite că, pentru a-și face viața mai bună, prima condiție pe care trebuie să o îndeplinească este aceea de a fi uniți!

Cum vi se pare aprecierea de mai jos, făcută într-un context în care se discuta despre promovarea subofițerilor în corpul ofițerilor.

"V-ați născut toți militari profesioniști? Ăsta e românul, moare de grija altuia în loc să facă un lucru bun... Dar e mai ușor să faci rău decât bine. Când vine CMJ la unități și zice că sunt «n» locuri la ofițeri, toți își dau coate sau încep să comenteze că nu se merită... arătați voi cei care criticați că se poate mai bine, dar vorba aceea - romanul e și fudul și cu…

Adevărul doare întotdeauna, nu vă mai ascundeți după deget, nu vă stă bine, mai ales celor care mereu au de comentat de unul, de altul. Dovediți voi cei care nu sunteți nepoții nimănui și vreți să ajungeți în vârful carierei să vă mândriți, să vă vorbească de cum ați putut să ajungeți cât mai sus, de ce nu o faceți? Pentru că nu aveți tăria și caracterul să recunoașteți că mai mult de atât nu puteți, doar să vorbiți urât de cei care încercă să facă ceva, chiar dacă nu reușesc, măcar încearcă, iar voi nici măcar cu sprijin nu veniți!", a comentat George Cristian.

XXX

Nu știu dacă dl. George Cristian este sau nu cadru militar. Înclin să cred că nu, mai ales că, pe contul său de facebook, apare că este absolvent al… Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Galați.

Dar, trăim într-o țară liberă, în care fiecare are libertate de opinie… 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3046 secunde