€ 4.7326
£ 5.2538
$ 4.2139

Mai multe ştiri online:
Enigmele Revoluției din 1989

Patru Doamne și toți patru: elicopter doborât - echipaj martir!

Ştire online publicată Luni, 21 Decembrie 2015. Autor: Cuget Liber Online.
Ziua de 24 decembrie 1989 se anunța mai frumoasă decât ziua precedentă.

Cerul era aproape senin. Aerodromul de la Tuzla se retrezea, încet, încet, la viață. Dacă se poate spune așa după încă o noapte zbuciumată, de nesomn, neliniște și stres. Revoluția Română era în plină desfășurare.

La prima oră a dimineții, echipajele elicopterelor PUMA nr. 82 și PUMA nr. 89 s-au prezentat la pista unde tehnicienii pregăteau aparatele de zbor pentru o nouă misiune. Probabil tot o misiune de cercetare aeriană și vânătoare liberă cu respectarea condițiilor de interdicție a utilizării stației radio și zbor la vedere, la joasă înălțime. Echipajele erau aceleași ca în ziua precedentă: PUMA nr. 82 cu echipaj: maiorul Dumitru Toma - pilot prim (și comandantul formației), căpitanul Aleodor Rusu - pilot secund, Mm Nicolae Popa - mecanic de bord (și trăgător), Mm Stroe Donosa - trăgător, Mm Gheorghe Bădăliță - armurier (și trăgător), PUMA nr. 89 cu echipaj: locotenent-colonelul Eftimie Serghei - pilot prim, căpitanul Mihai Enache - pilot secund, Mm Ștefan Petrea - mecanic de bord (și trăgător), Mm Gheorghe Deleanu - trăgător.

La cel de-al doilea elicopter, intervenise o schimbare de ultim moment: căpitanul Mihai Enache îl înlocuise pe căpitanul Titus Iliescu, soarta jucând și în acest caz un rol macabru. Titus ar fi motivat că nu se simte bine, că are probleme personale și nu e apt pentru misiunea din acea zi. În timp ce se apropiau de elicopter, Mihai Enache, cu firea lui glumeață și pus mereu pe șotii, a zis: „Lasă că mă sacrific eu!”.

În Punctul de Conducere Zbor (PCZ) se aflau maiorul Paul Constantinescu, conducător de zbor, maiorul Vasile Magdalena, ajutor, căpitanul Viorel Bătinaș, navigator, împreună cu toată echipa. Înainte de a ajunge la pistă, Paul fusese chemat de comandant în Punctul de Comandă (PC), unde, față în față, primise ordinul misiunii din acea zi. Ordinul suna cam așa: „Cercetare aeriană și vânătoare liberă în zona Adamclisi-Ion Corvin cu două elicoptere echipate complet pentru luptă în condiții de interdicție a utilizării stației radio. Zborul se execută la joasă înălțime și la vedere. Există informații că un elicopter neidentificat a fost descoperit pe radar în zona Adamclisi”.

„Aprobați pornirea!“

După primirea ordinului, Paul l-a trimis pe Viorel să transmită personal comandantului formației ordinul de decolare.

După primirea misiunii, piloții celor două echipaje au trecut la verificarea exterioară a aeronavelor și apoi au urcat în cabine. S-au prins în centurile scaunelor și au făcut un scurt control radio cu Punctul de Comandă și Punctul de Conducere Zbor. Cele două PUME erau înarmate cu câte două blocuri de proiectile reactive nedirijate calibrul 57, două tunuri de calibrul 23 mm în gondole pe lateralele botului și câte două mitraliere calibrul 12,7 mm fixate cu țevile în afara ușilor întredeschise. Maiorul Dumitru Toma, comandantul formației, a apăsat butonul de radio-emisie:

- TOSCA START aprobați pornirea.

- Aprob!

Paul Constantinescu era promoție 1976 a Școlii militare de ofițeri activi de aviație „Aurel Vlaicu” - secția naviganți. Zburase încă din liceul militar planorul Blanik la aviația sportivă, apoi cu avionul clasic Zlin 526 F în anul I de școală militară și elicopterul IAR-316 B Alouette în anul II și III. După absolvire, a fost repartizat la unitatea de la Tuzla, unde a făcut multe ore de zbor în misiuni aviochimice până în anul 1981, când a plecat în Angola, ca instructor de zbor. În anul 1987, după absolvirea Academiei Militare, a fost promovat comandant de escadrilă la Regimentul 59 Elicoptere - Tuzla, apoi, în anul 1989, a fost numit locțiitorul comandantului pentru zbor.

Mecanicii de bord au coborât pentru o ultimă verificare exterioară a aeronavelor și apoi au urcat repede, fiecare pe scaunul său.

- Totul normal la bord, aprobați decolarea, a cerut comandantul formației.

- Aprob decolarea. Vânt din sud cu 6 m/s, cer senin.

Tomiță și-a aruncat ochii pe ceasul de la bord, care arăta orele 08.05, ora decolării. Pumele s-au ridicat în același timp de la sol, așezate unul în spatele celuilalt, s-au rotit cu botul în vânt și, la câțiva metri înălțime, au luat viraj chiar deasupra hangarului.

- Lasă mai mult spațiu între noi, i-a transmis Tomiță lui Serghei.

PUMA 89 a redus puțin viteza, rămânând eșalonat la o distanță de siguranță, aproximativ cincizeci de metri. Cele două elicoptere au zburat paralel cu drumul național, unul în spatele celuilalt, iar la intersecția spre Costinești, au virat ușor dreapta spre Topraisar, menținând direcția spre Cobadin. Comandantul de echipaj l-a informat și pe navigatorul de serviciu din Punctul de Comandă:

- TOSCA sunt PUMA 82, am decolat cu formația pe cap-compas 180 de grade.

- Confirm! Limităm convorbirile.

Restricțiile radio, convorbirile între echipaje și cei de la sol, s-au menținut pe toată perioada cât s-au desfășurat evenimentele din decembrie 1989.

Cele două elicoptere zburau într-o formație largă, elicopterul PUMA 82 în față, iar elicopterul PUMA 89 în spate, la 50-60 de metri. Oamenii din cele două echipaje, ofițerii piloți și tehnicii, erau destul de marcați de efectuarea acelui zbor. Ei trebuia să caute, conform ordinului primit, un elicopter necunoscut în condițiile în care, în toată țara, se trăgea cu muniție de război asupra așa ziselor aparate de zbor inamice. Iar zvonurile circulau repede, dintr-un colț în altul al țării, accentuând astfel și mai mult starea de incertitudine și confuzie generală.

O senzație ciudată

Cele două elicoptere zburau la o înălțime de aproximativ 30 de metri. Zburau la vedere urmărind reperele de pe sol. De la Cobadin, au menținut cap-compas 270 grade spre Ion Corvin și Oltina. Serghei, cu elicopterul PUMA 89, l-a urmat la distanța de 50 metri. Îl și vedea în față, pentru că timpul era bun pentru zbor. Dar îl mai și pierdea din vedere, pentru că zona dintre Adamclisi și Ion Corvin era o zonă împădurită, plină de dealuri și văi. Piloții erau la fel de concentrați ca în toate zborurile din acele zile, iar oboseala și stresul își puneau amprenta pe chipurile lor. Nu vorbeau între ei, ci executau mecanic anumite mișcări de cuplare-decuplare a contactelor de pe bord. După ce a cercetat la vedere suprafața împădurită din apropiere de Adamclisi, maiorul Toma a hotărât continuarea zborului spre Oltina. Au trecut peste un deal cam în dreptul localității Viile, când pilotul secund Aleodor Rusu a simțit un zgomot ciudat. El a avut ciudata senzație că se trage asupra lor. A raportat șefului de echipaj:

- Se trage în noi? Ați simțit ceva?

Maiorul Toma a devenit mai atent la sunetele din jur. I-a răspuns:

- Nu, n-am văzut nimic. Ia să-l apelăm pe Serghei.

- Serghei, voi ați văzut ceva? Ați simțit că se trage de undeva?

Și apoi a auzit o explozie la sol. A înclinat elicopterul în viraj și a auzit la radio apelul navigatorului din Punctul de Comandă:

- PUMA 82 sunt TOSCA control radio.

- Confirm! Totul normal.

- PUMA 89 sunt TOSCA control radio.

Dar Serghei n-a răspuns. Maiorul Toma l-a apelat și el pe indicativul militar. Niciun răspuns. Atunci l-a apelat pe nume:

- Serghei, Serghei, răspunde dacă mă auzi!

O minge de foc

După ce au ieșit din virajul de întoarcere, un viraj de 180 grade, au observat de la distanță o trombă mare de fum. S-au apropiat mai mult și au văzut toți că era elicopterul PUMA 89, după numărul de pe coada ruptă și aruncată la câțiva metri distanță. Era căzut pe roți, în poziție orizontală, iar de jur împrejurul lui se formau rotocoale de fum dens ce se ridica spre cer. Tomiță a pilotat elicopterul cât mai aproape. Spera că, poate, unul dintre colegii de zbor se salvase. Dar nu a văzut nimic. Doar fumul, negru și dens. Ținea elicopterul din comenzi la câțiva metri de sol, îl rotea din paloniere, înainte, înapoi până au izbucnit flăcările. PUMA 89 era îmbrăcat într-o mantie de foc. Părea ca o glugă de coceni care arde. Tomiță a tras de manșă, s-a îndepărtat puțin, a luat înălțime și a intrat în viraj în jurul acelui glob de foc. Știa că, în interiorul lui, se aflau toți membrii echipajului. Colegii lor erau captivi într-o minge de foc. Și ardeau de vii. Tomiță, Aleodor, Popică, Donosa și Bădăliță nu puteau face nimic pentru a-i salva. Priveau neputincioși la „spectacolul” tragic ce se derula în fața lor. Toți membrii echipajului de pe PUMA 82 erau cu ochii în lacrimi. Deodată, au început exploziile muniției de la bordul lui PUMA 89. Tomiță a tras mai mult de maneta de pas pentru a se ridica la 50-60 de metri, înălțime de la care elicopterul căzut părea un arici uriaș cuprins de foc și explozii…

După încă două viraje mai largi au luat cap-compas către aerodromul Tuzla zburând cu viteza maximă la 50 de metri de sol.

- PUMA 82 sunt TOSCA control radio.

- Vin spre casă, a răspuns maiorul Dumitru Toma.

- PUMA 89 sunt TOSCA control radio.

Tot fără răspuns. Atunci Tomiță a apăsat radio-emisia:

- PUMA 82 nu mai este.

Când s-au apropiat de pistă și au cerut aprobarea pentru aterizare, maiorului Paul Constantinescu parcă i se pusese un nod în gât. A confirmat cu greu aterizarea. Știa sigur că se produsese o catastrofă.

Ipoteze, ipoteze…

Imediat după producerea evenimentului s-a trecut la analiza cauzelor. S-a luat în calcul și că cele două elicoptere ar fi tras unul în altul. Dar acest calcul „impus” a căzut. La numărarea muniției de pe PUMA 82 nu s-a găsit nici un cartuș lipsă. În urma anchetei ce a urmat, s-a concluzionat că elicopterul a fost doborât de către o rachetă KUB lansată asupra sa. E doar o supoziție. O enigmă ce a rămas, ca multe altele, de la zilele fierbinți ale Revoluției până în ziua de azi. Echipajul elicopterului IAR-330 H PUMA cu numărul 89, număr parcă predestinat, a fost declarat ECHIPAJ MARTIR și militarii avansați în grad post-mortem. Cei decedați au fost înmormântați cu onoruri militare în Cimitirul Central Constanța și au devenit eroi. Pentru eternitate.

Nelu ENACHE,

ARPIA - Filiala Constanța

Distribuie :

Epoleţi de azur

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7589 secunde