€ 4.7326
£ 5.2538
$ 4.2139

Mai multe ştiri online:

Misiune încheiată tragic. Povestea "Vânătorului" care nu s-a mai întors din zbor

Ştire online publicată Sâmbătă, 03 Octombrie 2015. Autor: Cuget Liber Online.
Am coborât treptele hotelului EGRETA de la Dunavățul de Jos, la sfârșit de septembrie 2014, împreună cu mai mulți medici participanți la acea conferință. Erau medici de familie și medici specialiști, atât din Constanța cât și din țară, însoțiți de mai multe tinere reprezentante medicale. Unii erau singuri, alții erau în familie, soț și soție, chiar dacă unul din ei nu era medic așa cum era și cazul meu. Cred că eram un grup de zece, douăsprezece persoane ce coborau pe lângă piscina cu fântână arteziană, în acea după amiază, spre locul unde era ancorată barca ce urma să ne plimbe pe canalele Deltei, pe brațul Sfântu Gheorghe. Îmi luasem pe umăr aparatul foto și camera de filmat.

Am sărit printre primii în barcă, o ambarcațiune cu motor căreia toți îi spuneau ,,catamaran“ și am îmbrăcat o vestă de salvare. Apoi au urcat pe barcă doctorițele Stela și Lucica, însoțite de doctorul Dan. Pe Carmen și Delia, medici de familie, le-am ajutat eu să urce pe puntea ambarcațiunii. Apoi i-am întins mâna Ralucăi, una din reprezentantele medicale, care a pășit și ea alături de ceilalți.

,,Catamaranul“ era destul de lung și încăpător, prova o constituia două uși de lemn iar pe toată lungimea avea băncuțe și scaune fixate în podea, comanda fiind pe partea dreaptă. Toți eram bine dispuși, veseli, gălăgioși, unii chiar puși pe glume. Eu mi-am ocupat un loc exact în prova, pe mijloc. Barcagiul a pornit deodată motorul și botul ambarcațiunii s-a înfipt în apa canalului Dunavăț, brusc și cu zgomot, că unii chiar au scos sunete de exclamare. Prin ușițele din față, din când în când, apa se scurgea din valurile ce izbeau bordul, că trebuia să ne ridicăm cât mai sus picioarele de pe podea.

Era după-amiaza, era spre asfințit iar soarele cobora lent la orizont. Părea oprit să se odihnească pe coroanele pomilor, în așteptarea noastră. Am pornit camera de filmat și-n viteza bărcii urmăream apa și păsările, cerul și vârfurile copacilor, stufărișul și discul roșu al soarelui ce-mi juca în cadru. În acest peisaj mirific, asociind lumina soarelui cu ilustrata din camera unde piloții, foștii mei colegi, petreceau mult timp în alarmă, gândul meu a zburat deodată, cu viteza luminii, cu mult timp în urmă, la acea stupidă catastrofă aeriană ce s-a petrecut chiar pe aceste canale…

Zbor de noapte

Amurgul se lăsase pe aerodromul de la Mihail Kogălniceanu și acoperise în culorile lui roșietice Aerogara cu turnul de conducere al zborurilor, posturile de santinelă din capetele pistei care abia se mai vedeau, linia de avioane de la bretela betonată, clădirea Punctului de comandă cu cele două antene uriașe de pe colina de pământ, hangarul și stația de dirijare la aterizare situată între pistă și calea de rulaj. Se putea trece la zborul de noapte planificat unde, printre alte exerciții, unii piloți aveau de executat interceptări pe traiect, la joasă înălțime. Între 1500 și 2000 metri. Era într-o zi de luni cam după orele 19. Au intrat la pistă, pentru decolare, avionul ȚINTĂ pilotat de căpitanul Lică Macovei și apoi avionul VÂNĂTOR pilotat de locotenentul-major Ilie Istrate. La decolarea lui Lică, avionul MIG-21M pilotat de Ilie pornise și ceruse intrarea la pistă:

- URANIU START sunt 355 aprobați rulajul.

,,Uraniu” era indicativul radio al aerodromului militar de la Mihail Kogălniceanu și a rămas neschimbat de-a lungul anilor.

Tânărul pilot a eliberat frânele, a apăsat lent maneta de gaze și a rulat avionul pe prima bretelă de intrare, în locul numit ,,la buzunar“, unde a fost oprit de un tehnic de avion care a semnalizat cu lumina roșie a lanternei. Era ultima verificare a avionului înainte de a intra la decolare. Maistrul militar Vasile Rusu a trecut pe sub aripile supersonicului, s-a uitat să nu fie scurgeri de combustibil, a luminat eleroanele și profundorul apoi a venit în față, în dreptul tubului pilot, tub ce are rolul de a măsura viteza. Pilotul a văzut lumina verde a lanternei, semn că totul era în ordine. A făcut și el semnul caracteristic aviatorilor, cu degetul mare al mâinii drepte orientat în sus, semnul de OK, apoi a apăsat butonul de radio-emisie aflat pe maneta de gaze:

- URANIU START sunt 355 aprobați intrarea la pistă.

- Sunt URANIU START aprob intrarea 355.

În lumina difuză, încețoșată de afară, blânda culoare a nopții mângâia cupola avionului care intra la decolare cu luminile albe clipind pe aripi și cu șuierul ascuțit, specific motoarelor cu reacție. Ilie era atent în cabină la aparatele de bord, concentrat pe exercițiul de interceptare care urma să-l facă. Era o misiune de interceptare pe traiect, la înălțime mică, noaptea. Trebuia să-l ,,intercepteze“ pe Lică, ce decolase deja de șapte minute.

- URANIU START sunt 355 aprobați decolarea cu forțaj, a cerut Ilie.

- Aprob.

Ilie a împins brusc maneta de gaze înainte, accelerând motorul la maxim, a eliberat frânele și s-a sprijinit cu ambele picioare pe pedalele palonierului. MIG-ul 21 a țâșnit pe pistă ca un glonț, lăsând în urmă o limbă de foc lungă de peste zece metri și un tunet ce a cutremurat geamurile de la Celula de Alarmă și ușile caselor din comuna Mihail Kogălniceanu, cele din partea aerodromului. După decolare și atingerea înălțimii de siguranță, pilotul a escamotat flapsul și trenul de aterizare. Când a simțit șocul intrării roților sub aripi și fuzelaj a raportat conducătorului de zbor:

- URANIU START sunt 355 tren flaps escamotate aprobați pe unu.

- Sunt URANIU START aprob pe unu 355.

,,Unu“ era canalul de dirijare al avioanelor de luptă la interceptare, zboruri pe traiect și în afara aerodromului. Când un avion trecea pe canalul de interceptare era auzit pe aceeași frecvență de toate aerodromurile din țară.

Dirijarea la interceptare

Participant și eu la atâtea zboruri de noapte cu escadrila am văzut de multe ori avioanele supersonice care decolau de pe aerodrom și care, așa îmi păreau, niște săgeți ce ardeau amurgul ca pe o pânză uriașă al unui tablou. Forțajul roșu al motorului se estompează pe marginea curcubeului violet al dealurilor din capătul pistei iar conul supersonicului adună mici luminițe ce se aprind. Ilie le vede ca niște inele de logodnă, logodna dintre pilot și zborul supersonic, dintre tânărul brunet cu ochii căprui și iubita lui ,,pământeană“ rămasă să-l aștepte. A stabilit legătura cu Punctul de Comandă:

- URANIU sunt 355 la înălțime 500 pe 4 grade.

- Sunt URANIU 355 intră pe cap-compas 20 de grade la înălțimea 1500.

- Confirm 20 cu 1500.

Locotenentul-major Ilie Istrate era născut pe plaiuri dobrogene la 13 martie 1953 în satul Șipote, comuna Deleni. După absolvirea Școlii generale a urmat primele două clase de liceu în Adamclisi și următoarele la Liceul

Militar „Dimitrie Cantemir“ de la Breaza, fiind cunoscut ca un bun sportiv. După liceu a parcurs trei ani de Școală militară de aviație și a fost brevetat pilot militar în august 1974 cu gradul de locotenent. A urmat un an ,,Cursul de trecere pe avioane supersonice“ de la Bacău și, în toamna anului 1975, a fost repartizat ca pilot pe avionul MIG-21 la Mihail Kogălniceanu.

Până la data acelui zbor de interceptare, avansase la nivelul doi de pregătire pe avioane supersonice și consemnase în carnetul de zbor aproximativ 200 de ore. Firea lui era aceea a unui tânăr liniștit, cam un metru șaptezeci înălțime, șaten cu ochii căprui, glumeț cu colegii și respectuos cu șefii. Avea o iubită cu care urma să se căsătorească…

După câteva minute de zbor orizontal, la 1500 metri a auzit în căști vocea navigatorului:

- Sunt URANIU 355 ești pe 020.

- Confirm.

- Dreapta la comandă. Scoți pe 120 grade.

- Confirm. Scot pe 120. Am 1500.

Comenzile de la sol veneau una după alta țiuindu-i în urechi. Ilie era cu ochii pe locatorul de bord. Încerca să distingă ținta pe ecran pentru că locatorul de bord RP-21 avea multe reflexii de la sol. Trebuia să coboare mai jos cu 500 metri față de avionul ȚINTĂ.

- Viteza 355. Sunt URANIU.

- Am 650 Km/oră.

- ȚINTA în față, 5 grade stânga, la 10 Km.

- Negativ. Nu văd ȚINTA.

Pilotul s-a gândit pe moment că avionul ȚINTĂ începuse manevrele de evitare. După cum îl știa el pe Lică Macovei, imprevizibil și pus pe glume, se putea aștepta și la astfel de manevre. Concentrat la maxim, Ilie a împins manșa, a pus avionul în coborâre ușoară cu 20 de metri/secundă, citind altimetrul. În lumina slabă din cabină acul mai gros al ,,ceasului“ indica înălțimea de 1500 metri.

- 355 ești la Sarinasuf.

- Confirm. În coborâre la 500 metri.

- La sud de Murighiol. Dacă vezi ȚINTA.

- Nu. N-o văd.

Și deodată, pe ecranului locatorului de bord, apare o luminiță slabă ce-i joacă în ochi tânărului pilot. ,,El trebuie să fie“ își spune în gând. Altimetrul începe rotirea acelor în sens invers, semn că supersonicul e în coborâre.

- URANIU sunt 355 spre Dunavățul de Jos. Am ȚINTA în vizor.

- Ești sigur 355? Dă-mi poziția…

A interceptat o stea căzătoare

Apoi…LINIȘTE. N-a mai fost nici o comunicare radio cu pilotul VÂNĂTOR. Maiorul Laurențiu Cosma, navigatorul din Punctul de Comandă (PC) a insistat câteva minute bune: ,,355 poziția… 355 poziția…“ Apoi și-a ridicat privirea spre ceasul din perete ce arăta orele 19.30. Lică, pilotul avionului ȚINTĂ, auzind chemările prin radio a transmis și el:

- Ilie, am aprins farul de bord ca să mă vezi.

Locotenentul-major Ilie Istrate n-a mai răspuns. În coborâre ușoară spre canalul Dunavăț a lovit malul plin de arbuști, la un unghi mic de incidență, tot încercând să intercepteze acea luminiță. Sau poate o stea. Cine știe.

Ce a rămas? Încă o pagină din ,,Istoria Aviației Militare Române“ scrisă cu sânge. Gradul și numele pilotului dăltuite pe o cruce, lângă o pală de avion…

A doua zi, pe 09 octombrie 1979, locotenentul-major Panait Mareș zis ,,Cița“ s-a oferit să ducă tragica veste părinților lui Ilie. Mareș era de loc dintr-un sat vecin, copilărise cu Ilie, au fost colegi de liceu și școală militară și îi cunoștea bine familia. L-au însoțit atunci, în acel drum lung cu mașina, locotenentul-major Victor Silvestru zis ,,Pixu“ și locotenentul-major Marius Ene zis ,,Blos“…

După ce au ajuns în Șipote și au găsit casa lui Tudor Istrate au realizat că sunt îmbrăcați militar și le va da imediat de gândit părinților. Dar nu mai era loc de întoarcere. Vestea trebuia dusă până la capăt. Norocul lor pe moment a fost că nu l-au găsit acasă. Omul era la muncă, la câmp. Ajunși la marginea hotarului s-au îndreptat spre locul unde se pregătea nutrețul murat pentru animale. Au pășit printre resturile de coceni și buruieni și au salutat oamenii din jur. Nea Tudor muncea la ,,groapa“ cu nutreț. ,,Cița“ l-a strigat pe nume:

- Nea Tudore, ce faci bre? Vino să vorbim.

Au dat mâna și s-au îmbrățișat. Apoi nea Tudor l-a întrebat:

- Da cu ce treburi pe-aici? Ilie nu-i cu voi?.

- Nu-i cu noi. Aseară, la zbor de noapte…

- Și a murit? A întrebat nea Tudor nelăsându-l să-și termine vorba.

- …nu s-a mai întors din zbor…

Nea Tudor a început să urle, să strige și să bată cu picioarele în pământ. Lângă el s-au adunat imediat oamenii care întrebau ce s-a întâmplat. După ce s-a mai liniștit puțin, le-a răspuns:

- A murit bă Ilie…

Crucea a fost purtată pe umeri, la Șipote, de foștii colegi și prieteni. Pe cruce, mai jos de data decesului, câteva versuri au completat durerea despărțirii, descrisă cu sensibilitatea tulburătoare a poetului George Coșbuc în poezia ,,Moartea lui Fulger“ și care înseamnă dispariția prematură a unui erou:

,,Nu cerceta aceste legi,

Că ești nebun când le-nțelegi!

Din codru rupi o rămurea,

Ce-i pasă codrului de ea!

Ce-i pasă unei lumi întregi

De moartea mea!... “

Noi continuăm plimbarea cu catamaranul pe canalele Deltei, spre Sarinasuf, așa cum a zburat la acea interceptare pilotul Ilie Istrate. Pe aceeași direcție…

Nelu Enache, ARPIA-Filiala Constanța

Distribuie :

Epoleţi de azur

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7592 secunde