€ 4.654
£ 5.1867
$ 4.1197

Mai multe ştiri online:

Mihai Fifor: După 1990, Armata României a pierdut 29 de militari în teatre de operații și nu putem să nu ne gândim la aceștia

Ştire online publicată Joi, 25 Octombrie 2018. Autor: Cuget Liber Online.
Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a declarat joi, după participarea la ceremonialul militar și religios organizat la Monumentul de la Păuliș cu ocazia Zilei Armatei Române, că astăzi nu putem să nu ne gândim și la cei 29 de militari români care au murit, din 1990, în teatrele de operații și la familiile acestora.

"Mă gândesc cu deosebit respect și profundă admirație la veteranii de război. Mă gândesc cu deosebit respect la veteranii din teatrele de operații. Toți reprezintă o mare familie a Armatei României care, astăzi, își serbează Ziua, 25 Octombrie. Nu aș putea să nu mă gândesc cu pioșenie la cei care nu mai sunt între noi, care au căzut sub drapel. Doresc să vă reamintesc că după 1990, Armata României a pierdut 29 de militari în teatre de operații și nu puteam să nu ne gândim la aceștia. Nu putem să nu ne gândim la familiile militarilor noștri, cu același respect și deosebită prețuire", a spus Fifor.

Manifestările de la Păuliș au cuprins liturghia, oficiată de un sobor de preoți avându-l în frunte pe dr. Tiberiu Ardelean, arhidiacon ceremonial al ÎPS dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, depunerea de coroane din partea instituțiilor statului și a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere și s-au încheiat cu onorul militar, dat de un detașament din cadrul Batalionului 191 Infanterie "Colonel Radu Golescu" din Arad și de asemenea, de două celule de aviație, una alcătuită din trei elicoptere și o alta formată din trei avioane de luptă, ambele aparținând aparținând Forțelor Aeriene Române.

La manifestări au mai participat șeful Statului Major al Apărării, General Nicolae-Ionel Ciucă; șeful Statului Major al Forțelor Terestre, General-maior Ovidiu Liviu Uifăleanu; șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral dr. Alexandru Mîrșu; șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, General de flotilă aeriană Viorel Pană și locțiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie "Gemina", general de brigadă dr. Nicolae Tonu.

Au mai luat parte, de asemenea, reprezentanți ai administrației publice județene și locale, ai diferitelor instituții deconcentrate, cadre militare active sau în retragere, precum și un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale din comuna Păuliș.

De la Arad, ministrul Apărării, Mihai Fifor, s-a deplasat la Carei - ultimul teritoriu românesc eliberat de Armata Română de sub jugul fascist, pentru a lua parte la festivitățile organizate acolo, cu ocazia Zilei Armatei Române.

Monumentul de la Păuliș, lucrare realizată în anul 1974 de către sculptorii Emil Viorel, Ionel Munteanu și arhitectul Miloș Cristea, a fost ridicat în memoria ostașilor români căzuți în luptele purtate de Armata Română în septembrie 1944, pentru apărarea Defileului Mureșului, stăvilind înaintarea trupelor hortisto-hitleriste spre interiorul țării. Timp de o săptămână, ostașii români au rezistat eroic unui inamic mult superior atât ca număr, cât și ca tehnică de luptă, până la sosirea în zonă a marilor unități române și sovietice, care i-au determinat pe hortiști să se retragă. Eforturile luptătorilor care alcătuiau "Detașamentul Păuliș" și importanța strategică a rezultatului acestora au fost recunoscute ca atare în analele de istorie ale celui de-Al Doilea Război Mondial.



Distribuie :

Armata. Onoare şi Patrie!

Top ştiri din ultimele 7 zile

Eveniment
luni, 10 decembrie Foto : DESCOPERIRE MACABRĂ! PICIOR DE OM, CARBONIZAT, GĂSIT LA CONSTANȚA 65840 vizite, 0 comentarii DESCOPERIRE MACABRĂ! PICIOR DE OM, CARBONIZAT, GĂSIT LA CONSTANȚA
Social
joi, 13 decembrie Foto : Diseară se închide Târgul de Crăciun din Piața Ovidiu 3767 vizite, 0 comentarii Diseară se închide Târgul de Crăciun din Piața Ovidiu
Sănătate
miercuri, 12 decembrie Foto : Tratament salvator la Spitalul de Urgență Constanța! 3145 vizite, 0 comentarii Tratament salvator la Spitalul de Urgență Constanța!
Cultură-Educație
luni, 10 decembrie Foto : Dispare Inspectoratul Școlar Județean? "Sunt asfixiați de birocrație" 1969 vizite, 0 comentarii Dispare Inspectoratul Școlar Județean? "Sunt asfixiați de birocrație"
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 1.0372 secunde