€ 4.7326
£ 5.2538
$ 4.2139

Mai multe ştiri online:

Emoțiile unei aterizări forțate. Mărturia unui pilot aflat la început de drum

Ştire online publicată Sâmbătă, 20 Iunie 2015. Autor: Cuget Liber Online.
După 18 zboruri și cam tot atâtea ore de zbor în dublă comandă pe avionul ZLIN-526 F am fost admis la zborul în simplă comandă și de comandantul de escadrilă, el fiind ultimul care m-a con-trolat în zbor. Când m-am văzut singur în cabina avionului, prins în curelele scaunului, m-a încercat un sentiment greu de descris: emoție, dar și teamă în același timp. Instructorul mi-a mai zis ceva de genul: „Atenție la rulaj și la convorbirile radio. Nu te apropia prea mult de avionul din față. După decolare nu te grăbi cu virajul unu, să nu intri în fața celui dina-intea ta. Atenție la viteză ca să-ți menții locul în zborul pe traiect”. 


Am pornit motorul și pulsația lui mi-a pătruns adânc, în suflet și în vene, cam așa, ca acum, când pompa aparatului îmi pune sângele în mișcare... 


Motorul a intrat în regimul ralanti și avionul vibra, în ritmul bătăilor inimii mele. Simțeam în tălpi vibrația direcției. Emoția, amestecată cu un pic de teamă mă stăpânea în timp ce-mi pregăteam rulajul. Am eliberat frâna și avionul s-a mișcat ușor înainte. Înaintea mea și la dreapta era locul de intrare la pistă, așa că am dus piciorul drept complet în față și am frânat, înscriindu-mă perpendicular pe direcția de decolare. (…) Am oprit avionul și m-am uitat pe panta de aterizare să văd dacă sunt avioane între virajul trei și patru sau pe panta de aterizare. Razele soarelui mă încălzeau ca în cuptor prin gea-mul de plexiglas al cabinei și abia puteam urmări în dreapta mea avionul aflat în proces de aterizare.


- Boboc Start, sunt 154 aprobați intrarea la pistă.
- Aprob 154. (…)


Am pornit. Viteza creștea repede și am așteptat ridicarea bechiei de pe sol ca să mențin din manșă avionul la orizontală. Eram cu ochii pe aparate și, la 110 km/oră, am tras de manșă. M-am înălțat peste câmpurile înverzite, peste reperele cunoscute de la sol și nu-mi dezlipeam privirea de pe acul indicatorului de glisadă. Desprinderea a fost ca un dulce fior urcându-mi în piept. Am urcat la 200 de metri. (…) Eram cu ochii pe aparatele de bord și-n stânga, jos, în prelungirea aripii vedeam calea ferată. Avionul zbura lin, fără scuturături. Mi-am privit harta prinsă pe genunchi și ceasul de bord. Am văzut în botul avio-nului satul Zoița cu casele lui răsfirate.


- Boboc Start, sunt 154 la primul reper. Totul normal la bord.


Aveam viteza de 150 km/oră și după zece minute de zbor am zărit orașul Râmnicu Sărat. Am luat în vizor, ca reper, gara și mi-am amintit deodată de fata cunoscută duminică în învoire. Am executat un viraj mai strâns pentru a revedea, atât cât îmi permitea geamul cabinei, locurile prin care mă plimbasem cu ea. Parcul din centrul orașului, clădi-rea administrativă, strada principală și podul peste râul Râmnic unde o ținusem în brațe. Am redresat avionul și am rapor-tat poziția. (…) Turația la motor scade.


- Boboc Start, sunt 154. Vin la ae-rodrom. Presiunea uleiului la motor scade…
- 154 caută un loc și aterizează, mi-a ordonat conducătorul de zbor.


Gata cu admiratul peisajului. Trebuia să mă concentrez pe manevre care cereau multă atenție și pricepere. Prin minte îmi treceau fel de fel de gânduri și trebuia să mă eliberez de ele cât mai repede. Și mai aveam o impresie ciudată: pe oglinda busolei de poziție parcă doi ochi verzi îmi urmăreau fiecare mișcare. Mi-am verificat legăturile parașutei.


M-am uitat în jos și am văzut pământul cum fuge vertiginos sub mine, plin de denivelări. „Unde să aterizez?”, mi-am zis. Hotărârea mea era deja luată.


- Încerc să prind aerodromul…


A apărut sub mine calea ferată, pâlcul de salcâmi și poligonul de tragere. Apoi corpul de gardă și terenurile de tenis. Eram foarte aproape de „casă”.


- Boboc Start, sunt 154. La cinci kilometri de prag.
- Pista liberă. Poți ateriza.


Motorul a tușit de câteva ori și s-a oprit. Manșa la piept. Scaunul mi-a dat câteva șocuri ușoare. Auzeam frânele scrâșnind. Am oprit avionul ZLIN pe la jumătatea pistei. Și nici acum, după atâția ani, nu pot spune că mi-a fost teamă. Simțeam, ca acum, o oboseală în corp. Eram nemișcat în scaun și nu aveam putere să-mi dezleg nici curelele cu care eram prins… 


Aterizare reușită
Mi s-a părut o veșnicie cât am stat acolo, în avion, pe pista aerodromului Boboc, până au apărut deasupra mea chipurile unor oameni, colegi de zbor și tehnici de avion. Ei m-au dezlegat din chingi și m-au tras afară din cabină…
Parcă eram întins pe iarbă și iarba era albă, iar vântul mă lovea în obraz…
Nelu ENACHE - ARPIA, Filiala Constanța


Distribuie :

Epoleţi de azur

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.836 secunde