Ce se întâmplă cu pensiile militarilor? Ministrul Fifor, declarații la Constanța
15994
Articole de la același autor
VIDEO. Tragedie la Constanța: O mămică se zbate între viață și moarte, bebelușul a decedat
30 Iulie 2018
Tragedie fără margini în familia unui preot. Bebelușul a murit, iar soția luptă pentru viața sa
31 Iulie 2018
Galerie foto. ACCIDENT RUTIER ÎN JUDEȚUL CONSTANȚA. Ce spune Poliția
09 Septembrie 2018
Prezent, astăzi, la Constanța, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a declarat că este foarte preocupat de pensiile militarilor. El a precizat că, în acest moment, se lucrează la proiectul de mărire a pensiilor acestora, pentru a vedea cum va fi "recalibrată" și pensia de serviciu.
"Ați văzut că suntem, acum, în faza de dezbatere, de transparență pentru legea pensiilor. Vom avea, sper până la sfârșitul sesiunii parlamentare, noua lege a pensiilor, care aduce foarte multe lucruri bune pentru pensionarii din România. Ca ministru, mă preocupă și sistemul de salarizare pentru militarii români, dar și cel pentru cei care sunt în rezervă sau sunt în retragere. În același timp, mă interesează și modificările aduse la Ordonanța nr. 80, respectiv a tot ceea ce normează viața militarilor români. De ce? Am mai spus-o și întăresc aceste spuse și acum. Nu poți avea o armată performantă, dacă nu ai militari bine plătiți sau bine echipați sau bine motivați pentru a face această meserie", a precizat ministrul Fifor.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 10 Septembrie 2018
Sâmbătă, 08 Septembrie 2018
Joi, 16 August 2018
Marţi, 14 August 2018
Vineri, 07 Septembrie 2018
Vineri, 31 August 2018
Miercuri, 22 August 2018