€ 4.7326
£ 5.2538
$ 4.2139

Mai multe ştiri online:
La limita dintre viață și moarte

"Avea doar un singur gând: să aducă avionul la aterizare. Așa cum era. În flăcări"

Ştire online publicată Sâmbătă, 22 August 2015. Autor: Cuget Liber Online.
Ca în fiecare an, în toată existența sa, Regimentul 57 Aviație Vânătoare a fost dislocat cu forțe materiale și umane pe aerodromul Alexeni pentru parada aeriană de la 23 August. Dislocarea avea loc, de regulă, în luna august și cuprindea un număr de cel puțin 10 avioane. În august 1964 au fost detașate pentru antrenamentul privind parada aeriană un număr de 15 avioane MIG-21 F13 cu 20 de piloți de la Mihail Kogălniceanu și 3 avioane MIG-21 F13 cu 5 piloți de la Giarmata-Timișoara. Astfel, pe Alexeni, se aflau cinci formații a câte trei avioane și o formație compusă din trei avioane de rezervă, avioane supersonice MIG-21 F13.

Pe 6 august 1964 formația se găsea în a patra zi de antrenament. Era într-o zi de joi, la jumătatea săptămânii, timpul de zbor fiind de „normale”, cer senin, fără nori, vizibilitate bună și vântul suflând din direcția N-E cu 5-6 metri/secundă. Piloții s-au echipat pentru zbor și, trei câte trei, supersonicele au intrat la pistă pentru decolare. În prima formație Constantin Popescu îi avea coechipieri pe căpitanul Ilie Stere și căpitanul Vasile Moldovan. Ultima formație, a cincea, compusă din căpitanul Vasile Olteanu, cap de formație, și frații Morar coechipieri, căpitanul Nicolae Morar, stânga și căpitanul Ion Morar, dreapta. Formația a rulat în axul pistei. După ce s-au aliniat în rând cu ceilalți, Vasile Olteanu zis și „Sile”, a raportat lui Popescu, aflat la 900 de metri în fața sa: „Șoimul 5. Gata”. „Confirm! Cuplăm“, a ordonat comandantul formației. Conducător de zbor era colonelul Nicolae Făgădaru, comandantul Regimentului 57 Aviație Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu. Privea de sus, concentrat și atent, din turnul hexagonal ce avea laturile din sticlă, toată formația de cincisprezece avioane ce aruncau limbi de flăcări înapoia lor, ca niște cai nărăvași din poveste.

Piloții au eliberat frânele și bolizii de aluminiu, săgeți trase dintr-un arc al cărui coardă era întinsă pe toată lungimea pistei de decolare, au săltat roțile de pe pista de decolare. Este, poate, momentul cel mai greu pentru un pilot. Să menții direcția față de avionul din față și cel din stânga sau dreapta, știindu-se că, la decolarea în formație, distanța dintre avioane este de trei-patru metri, distanță ce trebuie menținută și în aer. În momentul decolării Sile era cu ochii pe avionul din fața sa.

Incendiu în decolare

Imediat, chiar în momentul decolării și a vitezei în creștere, Sile are palpitații în piept când vede pe bord becul de avertizare incendiu care clipește de câteva ori și se stinge. Raportează conducătorului de zbor: „Sunt Șoimul 5. Am avertizare de incendiu în decolare“. Din Punctul de Conducere Zbor (PCZ) colonelul Făgădaru se ridică în picioare și, privind în direcția decolării formației, vede în coada avionului cap din ultima formație o dâră de fum negru. Cu calm îi răspunde căpitanului pilot: „Te văd Sile“. Menține direcția și înălțimea”.

Atunci când formația a primit ordin de cuplare a forțajul s-a declanșat incendiul la avionul 715 datorită unor scurgeri de petrol între motor și fuzelaj. Practic, nea Sile Olteanu a decolat cu avionul cuprins de flăcări și fum. La viteza de 200-300 Km/oră, în decolare, tânărul pilot nici nu a văzut flăcările. A văzut doar acele mici clipiri ale becului de avertizare incendiu.

Avion în flăcări ce lăsa în urmă un fum negru

Sile pilota avionul MIG-21 F13 cu numărul de înmatriculare 715 cu calm și siguranță. Dar și cu teama de neprevăzut. Pilota un avion în flăcări ce lăsa în urmă un fum negru. A împins ușor de manșă, a început coborârea către înălțimea de patru sute de metri și a redus viteza la 400 km/oră. Acum tânărul căpitan avea doar un singur gând: să aducă avionul la aterizare. Așa cum era. În flăcări. Avea în piept o voință puternică și tenacitatea de a reuși. „Sunt la virajul 4“. Uitase de lume, de casă, de soție. Era acolo doar el și superso-nicul lui, doar el și aparatele de bord, doar el și destinul. Semnalul stației de îndepărtare îi transmitea pe bord că e pe direcție. Cobora către aerodrom cu 7 metri/secundă și viteza de 370 km/oră. La stația apropiată Sile a văzut clar pista de decolare-aterizare cu axul ei bine conturat. Viteza era în scădere. „Mai coboară puțin”. „Confirm! Cobor. Am pista la vedere”.

Aterizarea

Supersonicul a atins pista cu cele două roți laterale, așa cum se aterizează în condiții normale. Tânărul căpitan a redus motorul, a „tăiat“ toate contactele și a împins ușor de manșă. Avionul a coborât botul pe roata de față și a continuat să ruleze pe pistă, continuând să frâneze. Sile a reușit să aterizeze cu avionul în flăcări sub privirile mirate, speriate, dar și admirative, ale celor de pe aerodrom. După oprire, cronometrul s-a întrerupt. Tot zborul, toată acea luptă între viață și moarte, a durat șapte minute. Pentru tânărul căpitan Vasile Olteanu a fost un timp lung și greu, de concentrare și efort maxim.

Nelu Enache, ARPIA- Filiala Constanța

Distribuie :

Epoleţi de azur

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7459 secunde