5 avioane F-16 A pentru Armata Română. Cine încasează banii națiunii

3601
5 avioane F-16 A pentru Armata Română. Cine încasează banii națiunii - avioane-1575043369.jpg

Articole recomandate

Guvernul României a avizat, în ședința din 28 noiembrie, proiectul de Lege pentru continuarea dezvoltării capabilității operaționale aeriene cuprinse în Etapa de tranziție inițială a Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului "Avion multirol al Forțelor Aeriene", informează Biroul de presă al MApN.

Propunerea legislativă va fi transmisă Parlamentului României, cu solicitarea de a fi dezbătută și adoptată în procedură de urgență.

Conform documentului, Guvernul României va atribui Guvernului Republicii Portugheze contractul de achiziție a cinci avioane F-16 A din excedent, a unui pachet de bunuri și servicii care include și modernizarea avioanelor F-16 din dotarea Forțelor Aeriene Române, elemente de suport logistic și instruirea personalului tehnic ingineresc.

De asemenea, vor fi atribuite Guvernului Statelor Unite ale Americii contracte de tip Letter of Offer and Acceptance - LOA specifice Programului Foreign Military Sales - FMS, pentru achiziționarea pachetului de bunuri și servicii complementar celui de mai sus.

Atribuirea contractelor se va face cu respectarea prevederilor art. 22 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012, cu modificările și completările ulterioare.

Semnatarul contractelor de atribuire va fi, din partea părții române, Ministerul Apărării Naționale.

Cele cinci aeronave vor avea aceeași configurație cu cele 12 aflate deja în dotarea Forțelor Aeriene Române, respectiv M.5.2R, iar pachetul de bunuri și servicii include și modernizarea tuturor avioanelor F -16 ale Armatei României la o configurație superioară, respectiv M.6.X.

Din lotul de cinci aeronave, primele patru vor sosi în anul 2020, iar ultimul în anul 2021.

Cele cinci aeronave F-16 se vor alătura celor 12 care execută deja serviciul de poliție aeriană național și NATO.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4104 secunde