€ 4.655
£ 5.1783
$ 4.1067

Mai multe ştiri online:

Vacanță în siguranță. Ghidul șoferului de vară

Ştire online publicată Luni, 06 August 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Polițiștii au lansat ghidul șoferului de vară, în care fac câteva recomandări celor care își petrec vacanța la mare.


Prima atenționare este aceea de a purta ochelari de soare la volan, astfel încât să nu fie „orbiți” de razele puternice. 


„Marea nu e mare fără ochelari de soare. Nu, nu este o fiță, mai ales când circuli în direcția soarelui. Pe drumul spre mare, pe Autostrada Soarelui, dimineața, răsăritul ne poate afecta vederea. La întoarcerea spre casă, seara, pe aceeași autostradă, apusul «ne poate orbi». În ambele momente, când apusul și răsăritul coincid și cu aglomerația pe A2, reduci viteza, să te simți în siguranță. Este bine să ai și o pereche de ochelari de soare la îndemână. Dacă tot ți-e greu să vezi în fața ta, retrage-te într-o parcare 10-15 minute, cât ține fenomenul răsărit sau apus. Bei o cafea, o apă…Nu merită să-ți pui viața sau sănătatea în pericol pentru un sfert de oră de întârziere…”, este sfatul polițiștilor.


De asemenea, dacă vă îndreptați spre case, de la mare, străbateți autostrada cu grijă și fără grabă.


„În primul rând, trebuie adaptată viteza. Cu cât viteza pe care o ai este mai mare, cu atât timpul de reacție este mai mic, însemnând că nu vei avea timp să eviți un accident. Apoi urmează aprecierea corectă și menținerea distanței optime între mașinile care circulă pe aceeași bandă. Cu cât viteza de deplasare este mai mare, cu atât și spațiul de frânare crește. Centura de siguranță nu este importantă, ci este vitală. Din punct de vedere al corpului uman, centura îți poate salva sănătatea și chiar viața”, mai recomandă polițiștii. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Litoral 2018

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
joi, 13 decembrie Foto : Diseară se închide Târgul de Crăciun din Piața Ovidiu 3842 vizite, 0 comentarii Diseară se închide Târgul de Crăciun din Piața Ovidiu
Sănătate
miercuri, 12 decembrie Foto : Tratament salvator la Spitalul de Urgență Constanța! 3574 vizite, 0 comentarii Tratament salvator la Spitalul de Urgență Constanța!
Economie
joi, 13 decembrie Foto : Mișcarea sindicală  din transportul naval se reorganizează 1722 vizite, 0 comentarii Mișcarea sindicală din transportul naval se reorganizează
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 1.8061 secunde