Ziua Europei: Avem responsabilitatea veşnică de a ne aminti de victimele regimului nazist

Sâmbătă, 08 Mai 2021, 12:23
406
Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, a marcat cea de-a 76-a aniversare de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, subliniind că oamenii vor avea mereu datoria de a-şi aminti de victimele regimului naţional-socialist german, informează sâmbătă Agerpres.


"8 mai 1945 a fost ziua eliberării. Aceasta a însemnat sfârşitul dictaturii naziste şi a Holocaustului, o ruptură în civilizaţie", a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert, citând-o pe Angela Merkel.


"Avem responsabilitatea veşnică de a păstra vie memoria a milioane de oameni care şi-au pierdut viaţa în timpul tiraniei naţional-socialiste", se subliniază în mesajul dat publicităţii sâmbătă.


La rândul său, preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a atenţionat vineri împotriva pericolului de a da uitării crimele nazismului. "Să confruntăm naţional-socialismul şi să ne amintim de nedreptate şi vinovăţie nu va slăbi democraţia noastră. Dimpotrivă, aceasta va întări rezistenţa şi rezilienţa ei", a spus el.


La 8 şi 9 mai, în fiecare an, sunt marcate Zilele de comemorare şi reconciliere în memoria celor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial. Aceste zile au fost declarate de Adunarea Generală a ONU la 22 noiembrie 2004. Statele membre, agenţiile ONU, organizaţiile neguvernamentale şi persoanele fizice au fost invitate să comemoreze, în fiecare an, fie una, fie ambele zile, într-o manieră adecvată şi să aducă un omagiu tuturor celor ce şi-au pierdut viaţa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial




Pagina a fost generata in 0.3049 secunde