€ 4.7204
£ 5.2539
$ 4.2231

Mai multe ştiri online:

Zile libere 2018: Salariații vor avea trei zile nelucrătoare în luna mai

Ştire online publicată Sâmbătă, 14 Aprilie 2018. Autor: Cuget Liber Online.
După cele mai recente modificări aduse Codului muncii, românii s-au bucurat în acest an, cu ocazia sărbătorilor pascale, de o minivacanță de patru zile. După această minivacanță, în 2018 vor mai fi nouă zile de sărbătoare legală nelucrătoare, primele dintre ele fiind în luna mai.

Mai exact, în luna mai a acestui an, salariații din țara noastră se vor bucura de trei zile libere, una căzând chiar în prima zi a lunii, iar celelalte două picând spre sfârșitul lunii. Așadar, 1 mai, zi în care se sărbătorește Ziua Muncii, va pica într-o zi de marți, iar 27 și 28 mai, prima și a doua zi de Rusalii, vor pica duminică, respectiv luni. Astfel, în luna mai, salariații cu program de lucru normal vor beneficia de două zile libere, în condițiile în care una din cele trei zile nelucrătoare cade într-o zi de duminică, zi deja liberă pentru acești angajați.

Totodată, ziua de 30 aprilie va fi zi liberă pentru bugetari, pentru a face legătura între weekend și Ziua Muncii. De asemenea, același lucru se poate întâmpla și în mediul privat (dacă angajatorul decide să dea liber sau dacă salariații își iau concediu de odihnă).

În afară de zilele libere din luna mai, în acest an vor mai fi șase zile de sărbătoare legală nelucrătoare și doar cinci vor pica în cursul săptămânii:

1 iunie (Ziua Copilului) - vineri;

15 august (Adormirea Maicii Domnului) - miercuri;

30 noiembrie (Sfântul Andrei) - vineri;

1 decembrie (Ziua Națională a României) - sâmbătă;

25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun) - marți și miercuri.

Angajatorii au obligația de a acorda aceste zile libere salariaților sau să acorde compensații angajaților care trebuie să se prezinte și în aceste zile la lucru. 


sursa: www.avocatnet.ro


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8582 secunde