ZILE LIBERE 2018: Când se recuperează minivacanța de Sfanta Maria și când urmează o altă minivacanță

630
ZILE LIBERE 2018: Când se recuperează minivacanța de Sfanta Maria și când urmează o altă minivacanță - zilelibere201808393500-1534335758.jpg
Angajații din sectorul bugetar au intrat de azi, miercuri, într-o minivacanță de cinci zile, până luni, 20 august. Ziua de 15 august este declarată prin lege zi nelucrătoare, iar 16 și 17 vor fi zile nelucrătoare, conform unei Hotărâri de Guvern.

Ziua de 15 august este declarată prin lege zi nelucrătoare, iar 16 și 17 vor fi zile punte, astfel încât bugetarii vor avea cinci zile libere, decizia fiind luată de Guvern în 2 august, "pentru a le oferi românilor câteva zile de odihnă, spunea premierul Viorica Dăncilă.

"Avem o veste bună pentru angajații din sectorul public. Vor avea o mică vacanță în a doua parte a lunii august pentru că ziua de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, este zi liberă, stabilim ca și 16 și 17 august să fie zile nelucrătoare pentru a oferi astfel românilor câteva zile de odihnă", anunța Viorica Dăncilă.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, spunea că excepție fac locurile de muncă unde activitatea nu poate fi întreruptă, de exemplu magistrații și personalul din instanțele judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termene în zilele respective, 16 și 17 august, și implicit participanții la aceste procese.

Potrivit acestuia, cele două zile nelucrătoare vor fi recuperate fie pe 25 august și pe 1 septembrie, adică în cele două zile de sâmbătă care urmează după minivacanță, în regim de program normal, fie prin prelungirea programului de lucru până pe 7 septembrie.

Următoarele libere:

30 noiembrie — Sfântul Andrei

1 decembrie — Ziua Națională a României

25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9142 secunde