Zile de foc și nopți tropicale, pe litoral. Temperaturi maxime istorice, așteptate mâine și poimâine

3450
Zile de foc și nopți tropicale, pe litoral. Temperaturi maxime istorice, așteptate mâine și poimâine - vremea2-1498667285.jpg

Articole de la același autor

Un val de aer fierbinte din zona Africii ajunge, zilele acestea, în zona Dobrogei și pe litoral și va aduce cu el temperaturi deosebit de ridicate și un nivel ridicat de disconfort termic. Meteorologii ne avertizează că ne așteaptă trei zile de foc pentru toată țara, dar și pentru zona Dobrogei. Săptămâna viitoare se mai răcorește, însă va fi secetă. 


"Astăzi avem temperaturi maxime cuprinse între 28 și 35 de grade, ușor mai scăzute pe litoral, undeva la 25 - 27 de grade. O să avem cod galben în zona Dobrogei și, în toate aceste zile, disconfortul termic va fi foarte mare, indicele de temperatură și umezeală va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități. Însă, începând de mâine, vremea devine foarte călduroasă, cu temperaturi chiar și cu 10 grade peste valorile normale, ceea ce înseamnă valori maxime de 29 - 30 de grade, până la 36 - 37 de grade, mai ridicate în zona continentală, Medgidia, Hârșova, Cernavodă, unde se vor atinge chiar și 38 de grade. Este posibil să instituim cod portocaliu, în zona Dobrogei", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul executiv al Centrului Meteorologic Dobrogea, Marius Coțofan. 


Potrivit acestuia, sâmbătă, deși intervine o schimbare a direcției vântului și pe zona litoralului o să avem undeva la 29 - 32 de grade, în zona continentală rămân în continuare 36 - 38 de grade. 


"Deci, cu siguranță, urmează trei zile de foc pentru toată țara, dar și pentru zona Dobrogei. Aceste temperaturi au mai fost înregistrate și în trecut - la Medgidia, în anul 1993, au fost 37,8 grade, iar la Adamclisi - 39 de grade, în 2007, care a fost cea mai călduroasă vară din ultimii 20 de ani. Asta înseamnă că ne apropiem de maximele istorice ale zonei", a explicat specialistul. 


Nu ne răcorim nici noaptea! 


Vestea proastă este că și nopțile vor fi foarte călduroase, cu temperaturi peste 20 de grade. 


"Vom avea constant valori nocturne de 20 - 23 de grade. Asta înseamnă deja nopți tropicale și nici asfaltul nu mai reușește să se răcorească", a adăugat Marius Coțofan. 


După acest episod de căldură, începând de duminică, o să avem o răcorire, căci pe litoral va ajunge un front de aer mai rece, care va aduce și precipitații, în special în cursul zilei și intensificări ale vântului. Este posibil să avem între 35 și 45 de litri pe metru pătrat. 


"Pe termen lung, toate semnalele de la Centrul European, pe toată țara, dar în special zonele de sud și sud-est, și pentru iulie și pentru august și pentru septembrie, mediile temperaturilor sunt peste mediile multianuale, deci episodul acesta de caniculă cu siguranță se va mai repeta vara aceasta, dar nu știm cât de des. Probleme mari într-adevăr sunt atunci când se depășesc consecutiv cinci zile de caniculă, când toate betoanele se încing și totul dogorește în oraș", ne-a mai declarat șeful Centrului Meteorologic Dobrogea.


Mai mult decât atât, va ploua foarte puțin. "Precipitațiile prognozate pentru zona de sud-est vor fi mult sub normele anuale, asta înseamnă cantități sub 20 - 30 de litri pe metru pătrat, deci foarte puțin, în condițiile în care în Dobrogea avem deja secetă pedologie instalată. Deci semnalele sunt favorabile turismului, dar pentru agricultură sunt din ce în ce mai proaste", a concluzionat specialistul. 


Din ce în ce mai multe fenomene extreme 


Din păcate, aceste temperaturi deosebit de ridicate atrag după ele și apariția unor fenomene extreme. 


"Trebuie să recunoaștem că există. Din cauza diferențelor foarte mari de temperaturi zi și noapte, aceste fenomene extreme vor fi din ce în ce mai prezente. Nu vom vedea neapărat tornade, însă vor fi intensificări ale vântului, chiar și cu viteze de peste 100 km pe oră, dar și o cantitate mare de precipitații căzută într-un timp scurt, care mai mult strică decât ajută culturile", a completat șeful Centrului Meteorologic Dobrogea. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.701 secunde