Zi importantă pentru Victor Socaciu

130
Zi importantă pentru Victor Socaciu - 703080op1awzz2nw3z1umeybf45hbhnj-1515920564.jpg

Articole de la același autor

Victor Socaciu, muzician, compozitor, realizator și producător de emisiuni de televiziune, unul dintre cei mai apreciați folkiști, s-a născut la 14 ianuarie 1953, la Brașov. A absolvit Liceul de Matematică-Fizică nr. 1 din Brașov, iar în 1969 a urmat cursurile de chitară clasică la Școala Populară de Artă din Brașov, la clasa prof. Teodor Martinescu.


În 1978 a absolvit Facultatea de Electromecanică din Universitatea Brașov, cu diplomă de inginer. Este, de asemenea, absolvent al Institutului Social-Democrat ''Ovidiu Șincai'' - Masterat în ''Management în politică'' (2007).


A debutat pe scenă în anul 1970, cu trupa rock Zodiac, în cadrul căreia era chitarist și solist vocal. Atracția sa față de muzica folk a început în anul 1972, când, conform propriilor mărturisiri, l-a auzit cântând la radio pe Mircea Florian, potrivit site-ului www.victorsocaciu.com. Începând din 1973 a activat în cadrul Cenaclului ''Dacia Felix'' din Centrul Universitar Brașov, iar primele sale cântece folk (''Trenul'', ''Ținta'', ''Între bine și rău'', ''Sub scutul amurgului'') s-au bucurat de un real succes în mediul studențesc.


În 1975 Victor Socaciu debutează la radio cu piesa ''Nălucile amintirilor'', iar în anul următor are loc debutul TV cu piesa ''Oltule''. A fost membru al Cenaclului ''Flacăra'' din 1976 până în în 1982, apoi membru al Cenaclului ''Serbările Scânteii Tineretului'' (1983-1985).Victor Socaciu a fost producător, de-a lungul timpului, al unor festivaluri de gen precum Festivalul Național - Concurs de muzică folk ''Om bun'' (din 1991), Festivalul Național - Concurs ''Cântecul de dragoste'' (în parteneriat cu Ministerul Culturii și Cultelor, Televiziunea Română și Radio România Actualități), Festivalul ''Country music'', al altor numeroase evenimente cultural-artistice, precum și inițiator și producător al proiectului ''Romanian Golden Art'', în colaborare cu MAE, destinat mediilor artistice din Comunitatea Europeană, după cum se arată pe site-urile www.victorsocaciu.com și www.cdep.ro.


Realizator și producător de emisiuni de televiziune, în perioada 1991-2004, Victor Socaciu semnează genericele mai multor emisiuni de radio și televiziune printre care: ''Omul chitară'', ''Oameni de zăpadă'', ''Ceaiul de la ora 5'', ''Insomniile Corinei'', ''Cazuri și necazuri în dragoste'', ''Vânare de vânt'', ''Arca Marinei'', ''Personalul de Costinești'', ''Bun de tipar'', ''Tunelul timpului'', ''Mulțumesc'', ''Ora fără catalog'', ''Ne vedem la TVR'', ''E ora ta''.
Colaborează, totodată, cu teatre din București și din țară, semnând muzica spectacolelor ''Tinerețe fără bătrânețe'' de Eduard Covali (Teatrul Dramatic Brașov) și ''Caii liberi'' (Teatrul Dramatic Târgu Mureș), precum și coloana sonoră a spectacolului de muzică și poezie ''Muntele dragostei'' (alături de Leopoldina Bălănuță, la Teatrul ''Ion Creangă'' - București, 1987-1989).A îndeplinit funcția de membru supleant în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune (2002-2006) și de membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune (2007-2010), potrivit site-ului www.cdep.ro.


Este membru, din anul 2002, al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Potrivit www.victorsocaciu.com, semnează peste 300 de cântece declarate la UCMR-ADA (Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația Drepturilor de Autor).


Din bogata sa discografie menționăm: ''Roata'' (1981), ''Căruța cu flori'' (1982), ''Drumuri paralele'' (cu Angela Ciochină, 1985), ''Viața, iubirea cea dintâi'' (1987), ''Colindul mâinilor truditoare'' (1989), ''Mi-e dor să mai merg la un ceai'' (1994), ''Ceasul iubirii'' (1995), ''Cântecele ceaiului de la ora 5'' (1997). În 2003, la împlinirea a 30 de ani de activitate artistică, și-a lansat albumul ''Best of - 30'', care cuprinde 16 dintre cele mai frumoase cântece compuse de Victor Socaciu de-a lungul anilor.


A efectuat, de-a lungul timpului, numeroase turnee, în China (1986), Coreea (1986), URSS (1984), Germania (1985, 1999, 2002 și 2003), Republica Moldova (1990, 1993, 1996 și 2001), Canada (1999 și 2001), SUA (1996, 1999 și 2002), Suedia (1996), Danemarca (2004), Marea Britanie (2004-2005), Irlanda (2004), Italia (2005), Emiratele Arabe Unite (2005) etc.A obținut numeroase premii în domeniul muzical. Astfel, a fost laureat al Festivalului Național al Artei Studențești (Premiul I, Secțiunea Folk, 1974), al Festivalului Studențesc de Muzică Folk ''Primăvara Baladelor'' (București, 1975) și al Festivalului internațional Rotte Lieder (Germania,1985), a primit Marele Premiu al Cenaclului Flacăra (1979, 1980, 1981), Marele Premiu al Serbărilor Scânteii Tineretului (1983), Premiul al II-lea (creație) la Festivalul Internațional ''Garoafa roșie'' (Soci, 1984), Premiul Radiodifuziunii Române pe anul 1998 pentru muzică folk, Premiul Criticii Muzicale din România (1997), Premiul ''Limba noastră'' acordat de Asociația Culturală ''Ginta Latină'' din Chișinău (1999), Premiul pentru întreaga activitate acordat de revista ''Actualitatea muzicală'' (2000), premii de excelență în muzica folk acordate de organizatorii festivalurilor de la Chișinău (1996), Slobozia (1996), Tg. Jiu (1997), Iași (1998), Radio Cluj (1998), Reghin (1999), Caracal (2000), Călărași (2001), Bistrița (2001), Premiul Radiodifuziunii Române pentru cel mai bun album folk al anului 2001 - ''Condiția umană'', Premiul Radiodifuziunii Române pentru ''Cel mai bun interpret folk al anului 2001''.


În 2002 Ministerul Culturii i-a acordat Premiul de onoare pentru Întreaga activitate în slujba cântecului românesc'', iar în 2004 președintele României i-a conferit Ordinul ''Meritul Cultural'' în grad de Cavaler.


Sursa: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1434 secunde