Stirile zilei de Miercuri, 19 Septembrie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Zero agrement nautic! Pe Lacul Tăbăcărie trec doar "submarine"

Ştire online publicată Vineri, 20 Iulie 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Parcul Tăbăcărie este una dintre zonele preferate de constănțeni pentru plimbări, atât în timpul verii, cât mai ales în extrasezon. Dacă despre parc știm cu toții că are multe suferințe, Lacul Tăbăcărie nu o duce nici el prea bine. Ani de zile, a fost o mocirlă neîngrijită. Acum este igienizată din timp în timp de cei de la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și măcar nu mai este plin de gunoaie. Malurile sunt însă distruse, promenada din imediata apropiere a luciului de apă este aproape inexistentă, iar pe aleile unde te poți plimba trebuie să caști bine ochii să nu te împiedici de dalele sparte și deformate.

Mulți constănțeni ocolesc zona și își scurtează plimbarea prin centrul parcului, evitând să ajungă până aproape de lac, tocmai pentru că nu au pe unde să meargă și nu au ce să admire, în-afară de razele soarelui oglindite în apa tulbure. Înconjurul lacului devine astfel o aventură și, chiar dacă mai sunt temerari care ies la alergat în zonă, rareori vezi picior de om pe acolo.

În tot acest timp, lacuri mult mai mici, din alte orașe ale țării sau din străinătate, au devenit adevărate oaze de frumusețe, locuri de petrecere a timpului liber pentru locuitori, dar și pentru turiști. Oamenii vin să se plimbe cu hidrobicicleta, să ia prânzul sau cina pe malul lacului, în timp ce la noi se plimbă prin mall, din lipsă de alternativă.

Și nu facem comparație cu lacul din Cișmigiu, de exemplu, care are o poziție privilegiată, în Capitală, ci cu lacul din Parcul Crâng din Buzău. Frumos amenajat, cu vegetație îngrijită, lacul oferă oricărui vizitator un peisaj deosebit, iar cei care doresc se pot plimba pe apă cu bărcuțele ecologice.

Terase, pontoane și ambarcațiuni nemotorizate

La Constanța, deocamdată, se fac hârtii. Pentru bărcuțele ecologice mai avem de așteptat. Însă nu mult, după cum speră conducerea Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral. Instituția s-a hotărât să valorifice lacul, așa că intenționează să scoată la închiriat porțiunile care nu sunt protejate și să permită construcția de pontoane, terase pentru servicii și alimentație publică, dar și servicii de agrement cu ambarcațiuni fără motor.

ABADL a înaintat către Primăria Constanța, încă din primăvară, solicitarea pentru eliberarea unui Plan Urbanistic Zonal pentru Lacul Tăbăcărie.

„Documentația este încă în lucru, proiectul fiind discutat în Comisia de Urbanism și necesitând unele completări. Se lucrează la planuri. Se propune valorificarea lacului cu două funcțiuni: alimentație publică și agrement cu ambarcațiuni nemotorizate”, au declarat, pentru „Cuget Liber”, reprezentanții ABADL.

Conform proiectului, utilizările admise sunt numai funcțiunile de oglinzi de apă și canale, precum și activități legate de sporturile nautice. Pe malul lacului se admit circulații pietonale amenajate cu locuri de odihnă, relaxare, promenadă și mobilier urban adecvat și circulații de întreținere a malurilor Lacului Tăbăcărie, obiecte decorative, elemente de artă plastică, fântâni, foișoare, mici umbrare, debarcadere, mici nuclee de închiriat echipamente nautic, circulații pietonale, din care unele ocazional carosabile, pentru întreținerea spațiilor plantate, mobilier urban și amenajări pentru odihnă, relaxare, joc pentru copii. De asemenea, sunt admise numai cu caracter temporar amenajările pentru expoziții sau pentru spectacole.

Sunt interzise orice intervenții care contravin legilor și normelor în vigoare, localizarea tonetelor și tarabelor prin decuparea spațiilor plantate adiacente circulațiilor pietonale, deversări de ape uzate în lac, spălatul mașinilor pe malul lacului, pescuitul în lac, scăldatul și înotul în lac, depozitarea în parc a deșeurilor, gunoaielor și molozului, pășunatul, distrugerea copacilor și a florilor, accesul mijloacelor de transport în parc, realizarea de foc pe teritoriul parcului, alte acțiuni sau fapte care pot cauza prejudicii acestei zone.

Proiectul propune ca tot lacul să devină zonă pentru activități nautice, iar malurile vor avea porțiuni de zonă protejată luciu de apă, zonă servicii și alimentație publică și zonă baze agrement. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.8398 secunde