€ 4.756
£ 5.4872
$ 4.2421

Mai multe ştiri online:

Vremea de afară bagă constănțenii în boală. Ce ne sfătuiesc medicii

Ştire online publicată Luni, 15 Aprilie 2019. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Vremea schimbătoare din ultimele zile le-a dat mari bătăi de cap constănțenilor. Zeci de persoane au ajuns la medicii de familie răciți și mulți cardiaci au început să acuze dureri în zona pieptului. Din această cauză, cadrele medicale au decis să interneze o parte dintre pacienții care au ajuns la spital.

Mai grav este că mulți bolnavi sunt internați, tratați, iar la scurt timp se întorc înapoi și asta pentru că nu își iau tratamentele la timp sau le ignoră.

Potrivit dr. Irina Popescu, medic de familie, oscilațiile vremii și schimbările bruște ale temperaturilor ne vor îmbolnăvi în continuare. Tocmai de aceea, medicii ne atenționează că aceste modificări ne vor aduce probleme de sănătate și că trebuie să avem mare grijă de noi. Pe de altă parte, faptul că mercurul din termometre arată cu câteva grade mai puțin față de cum ar trebui să fie în această perioadă, poate avea drept urmare nu numai afecțiuni respiratorii, dar și o imunitate slabă sau alergii.

Mai mult decât atât, datorită sensibilității crescute, în absența unei protecții termice adecvate, expunerea la frig îi poate îmbolnăvi pe pacienții vârstnici de diferite afecțiuni respiratorii, pornind de la banalele faringoamigdalite, până la traheobronșite, pneumonii sau bronhopneumonii severe. Toate acestea se întâmplă din cauza inhalării aerului rece sau a prafului acumulat în casă în această perioadă, ce poate da o mulțime de neplăceri pacienților astmatici. De asemenea, virozele respiratorii acționând pe un organism cu posibilități de reacție scăzute pot îmbrăca forme deosebit de severe. Ca urmare, vremea rece poate complica evoluția afecțiunilor cronice cardiovasculare. Tocmai de aceea, este bine ca un cardiac să respecte tratamentul medicamentos indicat.

„În plus, este indicat ca bolnavii să aibă întotdeauna în buzunar o doză suplimentară de nitroglicerină, pentru situațiile de urgență ce se pot ivi. Pentru un cardiac nu este deloc bine să treacă brusc de la căldura din casă la frigul de afară, ci progresiv, pentru a facilita adaptarea organismului, așa că ar fi bine să vă alegeți atent momentele zilei și zilele mai puțin friguroase pentru deplasări. În plus, evitați eforturile fizice, mersul pe teren alunecos, pentru că toate acestea cresc nevoile de oxigen ale inimii. În același timp, evitați aglomerațiile și îmbrăcămintea greoaie și incomodă pentru a micșora astfel oboseala”, a explicat medicul.

De reținut că bolnavii de inimă trebuie să mănânce echilibrat, evitând excesul de sare, alcool. Astfel, alimentația trebuie suplimentată cu alimente antioxidante bogate în aport de vitamina C, E, zinc, seleniu, magneziu, caroteni, acizi grași polinesaturați: omega 3, 6, 9 conținuți în cantitate mare în uleiul de pește, coenzima Q10.

Precizăm că soluția nu este izolarea la domiciliu până la venirea primăverii, dar presupune adaptarea cu mare atenție a ieșirilor în frig.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7284 secunde