Vreme uşor instabilă, dar din ce în ce mai caldă, la Constanţa

Marţi, 22 Iunie 2021, 07:21
255
Norii încep să se retragă şi ploile se mai răresc, săptămâna aceasta, la Constanţa. Meteorologii anunţă şi o creştere semnificativă a temperaturilor, cu valori chiar caniculare.

Marţi, 22 iunie, la Constanţa, cerul este temporar înnorat şi este posibil să apară ceva averse răzleţe şi fulgere. Vântul doar va sufla uşor, dinspre sud. Maxima termică va atinge 25 de grade Celsius. Peste noapte, se va însenina şi termometrele vor indica minimum 20 de grade Celsius. Miercuri, rămâne acelaşi regim termic, dar ar putea ploua ceva mai mult pe timpul zilei. Joi, va fi senin şi temperaturile se vor situa între 22 şi 25 de grade Celsius. Vineri şi sâmbătă, 25 şi 26 iunie, se vor înregistra 30 de grade Celsius ziua. Noaptea, vor mai fi înnorări trecătoare. Duminică, va trece valul de aer fierbinte şi vom reveni la valorile termice normale pentru această perioadă a anului, între 20 şi 27 de grade Celsius. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1552 secunde