Vreme instabilă și rece, în week-end, la Constanța

205
1
Vreme instabilă și rece, în week-end, la Constanța - vremeinstabilasirece-1411745732.jpg

Articole de la același autor

Toamna și-a intrat în drepturi pe litoral. A adus cu ea nori, ploi și frig. De asta vom avea parte și în week-end, când vremea va fi mai potrivită pentru odihnă decât pentru plimbări pe faleză. Sâmbătă, la Constanța, cerul este parțial înnorat și vântul suflă cu putere, dinspre nord-est. După-amiază sunt așteptate averse, cu intensificări ale vântului. Maxima termică va atinge 18 grade Celsius. Peste noapte, norii se vor mai risipi și vântul se va domoli. Termometrele vor indica minimum 11 grade. Duminică, va fi mai mult senin, dar rafalele se vor intensifica, însă, dinspre nord. Valorile termice se vor încadra între 10 și 18 grade. De luni, se mai încălzește puțin, marți fiind așteptate chiar și 23 de grade Celsius, însă joi va ajunge la noi un val de aer rece și temperaturile vor coborî din nou la 18 grade. În restul țării, în week-end, vremea se ameliorează ca aspect, iar la amiază valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât în ziua precedentă în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sudul și în estul teritoriului, unde izolat va mai ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în regiunile sud-estice și în zona montană. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 20 de grade, iar cele minime între 4 și 13 grade, mai scăzute, spre 0 grade, în depresiunile Carpaților Orientali unde se va forma brumă. Izolat se va semnala ceață.


Comentează știrea

Dobrogea Noua
7 octombrie 2014
Lene mare

Schimbati si voi ,macar -poza. Faleza e reabilitata(cazinoul-nu). !

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 20 Septembrie 2014
Stire din Social : Cum va fi vremea  în week-end,  la Constanța
Sâmbătă, 06 Septembrie 2014
Stire din Social : Revine vremea de plajă, pe litoral
Pagina a fost generata in 0.5138 secunde