Vreme deosebit de caldă, astăzi și mâine, la Constanța
163
Articole de la același autor
CAZ DRAMATIC / Dr. Mătărîngă: "Îmi vreau fetița înapoi!". Protecția Copilului: "Cercetări într-un dosar de agresiune sexuală"
25 August 2017
DECIZIE RADICALĂ LA CONSTANȚA: TOATE LOCURILE DE JOACĂ NECONFORME, ÎNCHISE!
14 Septembrie 2017
"Silvian, lovit de uragan!" Patronul reacționează la aproape o lună de la controlul OPC
20 Septembrie 2017
Toamna ne-a mai dat un răgaz de câteva zile să ne bucurăm de căldura soarelui și să ne încărcăm de energie. Meteorologii anunță vreme frumoasă și în perioada următoare, chiar dacă în week-end se va mai răci puțin.
Astăzi, la Constanța, cerul este mai mult senin și vântul suflă slab, dinspre vest. Maxima termică va atinge 21 de grade Celsius. Peste noapte, va fi din nou senin și termometrele vor indica minimum 12 grade.
Mâine, va fi și mai cald, cu valori termice cuprinse între 12 și 22 de grade. Sâmbătă, se vor aduna câțiva nori și temperaturile vor scădea până pe la 17 grade pe timpul zilei și 9 grade noaptea. Duminică, însă, vom avea din nou între 12 și 19 grade. Iar săptămâna viitoare va fi la fel de cald și frumos.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 09 Octombrie 2017
Joi, 12 Octombrie 2017
Miercuri, 11 Octombrie 2017
Joi, 05 Octombrie 2017
Joi, 05 Octombrie 2017
Marţi, 03 Octombrie 2017
Marţi, 03 Octombrie 2017
Luni, 02 Octombrie 2017
Joi, 28 Septembrie 2017
Luni, 25 Septembrie 2017