VREME DE FOC LA CONSTANȚA! COD PORTOCALIU de CANICULĂ și DISCONFORT TERMIC

703
VREME DE FOC LA CONSTANȚA! COD PORTOCALIU de CANICULĂ și DISCONFORT TERMIC - vremeacaniculatasnitoareapaparc4-1501752400.jpg

Articole de la același autor

Administrația Națională de Meteorologie a emis, în urmîă cu câteva minute, o avertizare de caniculă în toată țara. În zona de vest va fi cod roșu, iar în restul țării, inclusiv la Constanța, va fi cod portocaliu de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat.


Potrivit meteorologilor, mâine și poimânine, valul de căldură care a debutat încă de luni (31 iulie) va continua să se intensifice, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși, pe arii extinse, pragul critic de 80 de unități și se va situa frecvent, în zonele joase de relief, între 82 și 84 de unități.


Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 22 și 25 de grade.
În zonele de câmpie și de podiș ale județelor Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Sălaj, Cluj, Mureș, Alba, Hunedoara, Mehedinți și Dolj, se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei și care se vor situa între 39 și 42 de grade.


În Moldova, Dobrogea, Muntenia și, local, în Maramureș, Transilvania și Oltenia, temperaturile maxime se vor situa, în general, între 36 și 39 de grade, valori cu mult mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei.


Treptat, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice și va persista până spre mijlocul săptămânii viitoare. Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere, în special în zonele de munte și în jumătatea de nord a țării.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1419 secunde